Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primaria Timisoarei, vrea sa opreasca demolarea cladirii in care a functionat Liceul de Arte Plastice. “Dezvoltarea orasului nu se poate obtine cu buldozerul!”

Intr-un comunicat primit la redactie din partea USR Timis se trage un semnal de alarma vivazi de hotararea Primariei Timisoara de a demola cladirea fostului Liceu de Arte Plastice, in locul acestuia urmand sa fie construit un “super hotel, cu facilitati pentru conferinte, SPA etc”, dupa cum a anuntat primarul Nicolae Robu.


In conditiile in care, maine, va fi votat un Plan Urbanistic Zonal care va permite demolarea cladirilor istorice din zona, candidatul la fotoliul de primar al Timisoarei, Dominic Samuel Fritz, face un apel la solidarizarea cetatenilor pentru ca patrimoniul Timisoarei sa nu fie batjocorit. Publicam integral comunicatul semnat de Ovidiu Merean, alaturi de sloganul – Doar impreuna putem salva spiritul Timisoarei.

“In dreapta Primariei Municipiului Timisoara se afla un teren impresionant care cuprinde in acest moment: un ansamblu inscris pe lista monumentelor istorice o parcare privata improvizata si o alta mare parte fara nicio constructie. Interesul investitorilor pentru acest teren vast este urias! Intrebarea noastra este: ce ne dorim?

Maine, in sedinta de Consiliu Local, va fi votat un Plan Urbanistic Zonal care va reglementa destinatia acestui teren situat chiar in inima Timisoarei.

Trebuie sa luam in serios propunerile cu care vine acest Plan Urbanistic zonal care in acest moment permite sa se construiasca aproape fara limite, cu o densitate foarte mare. Se va permite demolarea cladirilor istorice, se pot pastra doar fatadele.

O parte a planului este ca pe o mica bucata de teren, cam 400 de metri patrati, sa se construiasca inca o banda auto acolo. O banda auto, cam acesta este pretul la care a vandut Primaria dreptul de a face – mai mult sau mai putin – orice, pe acest teren!

Ne opunem acestui proiect alaturi de alte mii de timisoreni care nu doresc ca patrimoniul orasului sa fie batjocorit. In acest moment avem aici doua cladiri istorice importante: fostul Liceu de Arte Plastice si Inspectoratul Scolar care functioneaza in fostul internat al liceului israelit. Impreuna, aceste doua cladiri formeaza un ansamblu care este si inscris pe lista monumentelor istorice. O alta mare parte a terenului nu are nicio constructie, iar momentan o bucata de teren este folosita acum ca si parcare privata!

Acum un an, la debaterea publica a acestui proiect s-a tras un semnal de alarma atat din partea cetatenilor, cat si a multor institutii: Ordinul Arhitectilor, Institutul National al Patrimoniului, Mitropolia Banatului, Asociatia Salvati Patrimoniul Timisoarei. Din pacate, aceste voci nu au fost ascultate si mai mult, minuta acestei dezbateri publice a disparut de pe site-ul Primariei, unde trebuia sa fie publicata, prin lege.

„Suntem fermi: noi toti ne dorim o investitie in acest loc! Noi toti vrem sa se dezvolte orasul, sa fie revitalizate cartierele istorice, cu tot cu idei noi, constructii noi, cu arhitectura captivanta, interesanta, noua. Dar acest lucru nu se poate obtine cu buldozerul!”, a declarat candidatul USR la Primaria Timisoara, Dominic Samuel Fritz.

Cladirile istorice sunt o resursa finita. Generatiile anterioare ne-au lasat mostenire o arhitectura impresionanta. Care va fi mostenirea noastra – distrugerea lor? Pentru ca nu vorbim doar despre doua cladiri istorice, vorbim despre viitor si propria noastra identitate.

Intrebarile firesti care se impun in asemenea situatie sunt: cui apartine acest oras? Pe cine ascultam in procesul de luare a deciziilor? Ce intelegem prin modernizare?  Vrem sa avem un oras superficial, in care nu raman decat fatadele, sau un oras cu personalitate, in care valorificam trecutul pentru un viitor mai bun pentru toti?

„Haideti sa dezvoltam acest loc special cu cap. Haideti sa oprim acest Plan Urbanistic Zonal care va permite distrugerea cladirilor de patrimoniu. Noi suntem acum vocea orasului, vocea locuitorilor care se opun distrugerii aproape fara discernamant, in detrimentul pastrarii unor valori istorice care vor fi irecuperabile”, a mai adaugat Dominic Samuel Fritz. (I.P.)

Sursa foto: timpolis.ro

 

One thought on “Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primaria Timisoarei, vrea sa opreasca demolarea cladirii in care a functionat Liceul de Arte Plastice. “Dezvoltarea orasului nu se poate obtine cu buldozerul!”

  1. In calitate de timisorean, doresc o investitie (construire cladiri cu functiuni mixte) in acest loc (Timisoara, Bd. Mihai Eminescu nr. 2, Bd. C.D. Loga nr. 3), dar cu conditia pastrarii cladirilor de patrimoniu, intocmirea: Proiectelor, Studiului de impact asupra mediului cu evaluarea impactului prognozat, impactului cumulativ, impactului rezidual, Expertizei tehnice privind afectarea/pastrarea nivelului hidrostatic elaborate in conditiile legii de catre persoane/societati comerciale autorizate de Ministerul Mediului si in baza ACORDULUI DE MEDIU solicitat si obtinut de catre investitor.

Leave a Reply