Jandarmeria Romana a mediatizat gestul plin de omenie al unui subofiter din Arad. Propriul apartament, pus la dispozitia unei familii care si-a pierdut casa intr-un incendiu

In timp ce noul ministru de Interne se pregateste sa desecretizeze raportul interventiei in forta a jandarmilor din data de 10 august 2018, din Piata Victoriei, din Bucuresti, Jandarmeria Romana a decis sa mediatizat gestul plin de omenie al unui jandarm din Arad.


Pentru a arata ca nu violenta ii caracterizeaza pe militarii pusi sa apere institutiile statului… In prag de iarna, acesta a pus propriul apartament la dispozitia unei familii care si-a pierdut casa intr-un incendiu.

Dan Monoranu este subofiter la Inspectoratul de Jandarmi Judetean Arad, de 21 de ani, iar in timpul liber – pompier voluntar in cadrul Serviciului Voluntariat pentru Situatii de Urgenta Livada.

In urma cu doua saptamani, a ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe case din Cartierul Verde, din Arad.

Dupa o lupta cu focul, care a durat mai bine de 4 ore, incendiul a fost stins. Dar nu si durerea unei familii, care a ramas fara casa. Marea problema a celor doi soti sinistrati era gasirea unui adapost, avand in vedere ca au un copil mic, de un an si 6 luni, si iarna se apropie.

Solutia a venit de la jandarmul-pompier voluntar. Dupa cum informeaza Jandarmeria Romana, Dan Monoranu a luat legatura cu familia respectiva si le-a oferit un apartament in care sa locuiasca, atat cat au nevoie, pana vor reconstrui locuinta distrusa de incendiu.

Gestul lui Dan a adus liniste si speranta tinerilor parinti. Un gest pe care Dan Monoranu il face fara a astepta nimic in schimb, caci a invatat de la parintii sai ca un om bogat este acela care daruieste. (V.E.)