PULS VALUTAR. Cursul euro, un nou maxim istoric! Operatiune de tip repo a BNR, prin care se “imprumuta” cu aproape 2,25 miliarde lei de la bancile comerciale

Evolutia descendenta a leului a continuat si marti, cursul euro crescand de la 4,7729 la 4,7759 lei, care reprezinta un nou record istoric.


Sedinta s-a deschis la 4,775 lei, tranzactiile realizandu-se apoi in culoarul 4,773 – 4,779 lei, cele de la ora 14 fiind efectuate la 4,777 lei.

Deprecierea leului vine pe fondul inrautatirii datelor economice si cresterea constanta a cererii de valuta, urmare a majorarii constante a importurilor.

De exemplu, contul curent al balantei de plati a inregistrat, in primele trei trimeste ale acestui an, un deficit de 8,103 miliarde euro, cu 19,2% mai mare comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut

La casele de schimb valutar ale bancilor cursul de vanzare al euro se apropie de 4,85 lei, maximul de 4,8490 lei/euro fiind inregistrat la BCR, in timp ce OTP practica un curs de 4,8440, iar ING unul de 4,8426 lei, conform unei platforme financiare.

Cursul dolarului american a scazut, in a treia sedinta consecutiva, de la 4,3159 la 4,3145 lei.

Moneda elvetiana isi continua deprecierea si fluctua in culoarul 1,095 – 1,098 franci/euro, astfel ca media ei a coborat de la 4,3586 la 4,3522 lei.

Dupa cresterea de luni, la 5,5938 lei, maxim al ultimilor aproape doi ani si jumatate, lira sterlina a scazut la 5,5810 lei.

Uncia de aur a urcat pe pietele specializate la 1.465 – 1.473 dolari, ceea ce a facut ca pretul gramului de aur stabilit de BNR sa creasca de la 202,3260 la 203,3031 lei.

Luni, banca centrala a organizat o noua operatiune de tip repo, prin care a atras de la bancile comericale depozite in valoare de aproape 2,25 miliarde lei, la o dobanda de 2,5% eagala cu cea de politica monetara.

Marti, indicele ROBOR la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut de la 2,97%, nivel care s-a mentinut timp de sase sedinte consecutive, la 2,98, iar cel la sase luni a urcat de la 3,06 la 3,08%. Indicele la 12 luni a urcat, la randul sau, de la 3,17 la 3,18%.

Perechea euro/dolar crestea la 1,1063 – 1,1083 dolari.

Bitcoin scadea pe platformele specializate la 8.100 – 8.200 dolari. (R.G.)

Nota: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply