PULS VALUTAR. Leul rezista la presiunile din piata, desi ultimele legi trecute prin Parlament – dublarea alocatiilor si scaderea TVA – reduc PIB-ul cu 12 miliarde de lei

Evolutia leului de miercuri a fost, din nou, una calma, in ton cu ceea ce s-a petrecut in piata dupa atingerea, in 21 noiembrie, a maximul istoric de 4,7808 lei/euro.


Cursul euro a crescut usor, de la 4,7769 la 4,7773 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,775 – 4,78 lei, valori cu care piata s-a acomodat in ultima perioada, fara ca BNR sa fie obligata sa intervina.

Cu toate acestea, ultimele miscari din Parlament, precum majorarea alocatiilor pentru copii sau proiectul de reducere a TVA de la 19 la 16% si a celui la ali­mente de la 9% la 5%, vor adanci deficitul bugetar.

Reducerea TVA ar reduce veniturile la buget cu circa 1% din PIB, suma ridicandu-se la 12 miliarde lei, avand in vedere PIB-ul estimat pentru anul viitor, de 1.129 miliarde lei.

Reactia lui Florin Citu, ministrul finantelor, facuta la un post de televiziune a fost aceea ca, „veti vedea presiunea pe cursul valutar, cat si pe dobanzi, pentru ca pietele nu asteapta”, condiderand ca recenta decizie a agentiei Standard & Poor’s de a trece ratingul Romaniei din teritoriu stabil, in unul negativ se datoreaza volatilitatii politice si irespondabilitatii politicienilor romani.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,2851 la 4,2911 lei.

Moneda elvetiana se aprecia la 1,091 – 1,094 dolari, astfel ca media ei a urcat de la 4,3607 la 4,3786 lei.

Moneda britanica a continuat sa piarda teren fata de euro si dolar, in urma revenirii temerilor unui Brexit dur, chiar daca Tories au castigat categoric alegerile din Marea Britanie. Astfel, media lirei sterline a scazut de la 5,6531 lei la 5,6227 lei, dupa cresterea de luni la 5,7295 lei, maximul ultimilor doi ani si jumatate.

Uncia de aur fluctua pe pietele specializate intre 1.474 si 1.479 dolari, iar pretul gramului de aur stabilit de BNR a crescut de la 203,6828 la 204,0485 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 3,14%, maxim al ultimelor cinci luni. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,18%, valoare care nu a mai fost atinsa de la jumatatea lui august, iar cel la 12 luni a stagnat la 3,25%.

Monedele din regiune se depreciau usor fata de euro. Cea poloneza se tranzactiona in culoarul 4,257 – 4,27 zloti iar cea maghiara intre 330 si 331 forinti.

Euro a scazut usor, la 1,1121 – 1,1155 dolari, investitorii dorind sa se protejeze inainte de finalul anului, in conditiile in care zona euro este penalizata de cererea interna insuficienta, cresterea potentiala economica slaba si un raspuns politic prea limitat

Bitcoin isi continua scaderea pe platformele specializate si cobora la 6.500 – 6.790 dolari. (Radu Georgescu)

Nota: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply