Placa memoriala oferita Timisoarei de Donald Trump, presedintele SUA, a fost dezvelita pe fatada viitorul Muzeu al Revolutiei

Placa memoriala oferita Timisoarei de presedintele SUA, Donald Trump, care este dedicata martirilor din Decembrie 1989, dar si “spre eterna amintire a locuitorilor eroici ai Timisoarei”, a fost dezvelita, astazi, pe cladirea fostei garnizoane militare din Piata Libertatii, in care urmeaza sa fie realizat Muzeul Revolutiei.


Placa este bronz, are dimensiunile 1,2×0,8m, a fost realizata de catre firma Constructim din Timisoara, insa a fost comandata de Donald Trump, caruia ii apartine si mesajul adresat timisorenilor.

„Această placa este dedicata spre eterna amintire locuitorilor eroici ai Timisoarei si martirilor care au pierit in urma cu treizeci de ani luptand pentru libertate, democratie si drepturile omului in Decembrie 1989. Dumnezeu sa le binecuvanteze memoria! Dumnezeu sa binecuvanteze poporul roman! Donald J. Trump, Președintele Statelor Unite ale Americii”, sunt cuvintele gravate pe placa lui Donald Trump.

La ceremonia a fost prezent, alaturi de oficialitatile locale si premierul Romaniei, si noul ambasador al SUA in Romania, Adrian Zuckerman. Intr-un discurs tinut in limba romana, acesta a tinut sa precizeze ca s-a nascut in Romania, iar in 1965 a emigrat cu familia in Statele Unite.

“E o mare onoare sa fiu aici. Nu mi-am inchipuit in viata mea ca comunistii o sa dispara cat sunt viu si nu mi-am inchipuit niciodata ca o sa am onoarea sa vin inapoi, in Romania, in calitatea asta”, a spus Zuckerman.

Nici primarul Timisoarei nu s-a lasat mai prejos in discursul sau, laudand meritele SUA in prabusirea comunismului. “Nu am fi putut scapa de comunism, cu toate jertfele noastre, daca nu exista in lume o putere numita Statele Unite ale Americii, la dimensiunile pe care le cunoastem. Comunismul s-a prabusit in toata Europa”, atunci, urmare a faptului ca SUA au condus lucrurile inspre acest deznodamant”, a explicat Nicolae Robu. (Mara Ion)

 

 

Leave a Reply