ANALIZA. Cum este influentata piata valutara de Covid-19. Euro a atins un nou maxim istoric, care poate fi depasit in saptamana ce urmeaza

La inceputul saptamanii trecute, cursul euro a atins un nou maxim istoric, de 4,8184 lei, crestere datorata crizei politice locale si a pandemiei cu Covid-19.


Zilnic, in jurul amiezii, inainte de stabilirea cursului, s-au observat in piata locala ordine de vanzare de valuta, semn ca BNR a intervenit pentru a nu crea inca un motiv de stres pentru romani.

De altfel, Banca Centrala Europeana a stabilit, vineri, o cotatie pentru euro de 4,8213 lei, care reprezinta un nou record.

Vineri, tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,814 – 4,823 lei, iar media a fost stabilita la 4,8174 lei. Criza creata de Florin Citu, care a renuntat la mandatul de premier, a facut ca, noaptea, cotatiile sa creasca la 4,829 – 4,832 lei.

Presiunea pe leu va continua, piata anticipand o decizie de reducere a dobanzii de politica monetara a BNR care se situeaza in prezent la minimul istoric de 2,50%. Masura va micsora plasamentele in lei, implicit deprecierea acestuia.

Dolarul american s-a apreciat fata de principalele valute, astfel ca media lui a urcat de la 4,2182 lei, valoare care se mai inregistra in aprilie 2019, la 4,3155 lei. Media stabilita vineri este departe de maximul de 4,4462 lei atins pe 21 februarie 2020.

Volatilitatea monedei elvetiene a fost ridicata, ea fluctuand in culoarul 1,051 – 1,065 franci/euro, astfel ca media ei s-a miscat intre 4,5424 si 4,5662 lei, cea de vineri fiind stabilita la 4,5643 lei.

Temerile ca negocierea unui acord comercial post-Brexit dintre UE si Marea Britanie va fi una dificila dar si decizia Bancii Angliei de a reduce dobanda sa cheie de la 0,75 la 0,25% pentru a proteja economia la efectele coronavirusului, au facut ca lira sterlina sa se deprecieze fata de principalele valute. Astfel, cursul ei a scazut de la 5,5361 lei, la inceputul perioadei, la 5,4379 lei, la sfarsitul ei.

Inmultirea plasamentelor in dolari au facut ca uncia de aur sa scada de la aproape 1.700 dolari, la inceputul saptamanii, la 1.595 dolari, la debutul zilei de vineri, pretul alunecand apoi pana la 1.508 dolari. Pe acest fond pretul gramului de aur stabilit de BNR a scazut la finalul perioadei de la 225,6909 la 220,1762 lei, dupa ce pe 24 februarie a fost atins recordul istoric de 240,4606 lei.

La sfarsitul perioadei, cererea de lei a crescut, ceea ce a facut ca nivelul indicilor ROBOR sa creasca.

De la o valoare de 2,83%, cel mai mic nivel din 31 mai 2018, indicele ROBOR la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut vineri la 2,97%.

Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat vineri de la 3%, cea mai scazuta valoare incepand cu jumatatea lui iunie 2018, la 3,10%, iar cel la 12 luni a sarit de la 3,10 la 3,18%.

Declararea starii de urgenta de catre presedintele Donald Trump a avut ca efect aprecierea monedei americane, care de la 1,1493, la inceputul saptamanii, s-a intarit vineri pana la 1,1055 dolari, cu pietele americane inchizandu-se la 1,1106 dolari.

De la circa 8.300 dolari, valoare inregistrata luni, bitcoin a scazut vineri pe platformele specializate pana la 4.000 dolari, dupa care s-a stabilizat in jurul valorii de 5.000 dolari. (R.G.)

Nota: Analiza cuprinde perioada 9 – 13 martie

 

 

Leave a Reply