Executorii judecatoresti, aproape in somaj! Evacuarile si celelalte proceduri de executare silita directa, suspendate pe toata durata starii de urgenta

Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti (UNEJ) a dat publicitatii, ieri, un comunicat semnat de executorul judecatoresc Marius Iacob Morari, presedintele UNEJ, in care se anunta suspendarea evacuarilor si a tuturor celorlalte proceduri de executare silita directa.


Iata comunicatul UNJE:

In contextul pandemiei cu COVID-19, conducerea Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, prin Decizia Biroului Executiv al Consiliului Uniunii a decis suspendarea evacuarilor silite pe durata instituirii starii de urgenta in Romania.

Pe langa suspendarea evacuarilor, conducerea Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti a decis ca executorii judecatoresti sa suspende toate procedurile de executare silita directa, precum si luarea altor masuri cu privire la prevenirea raspandirii cu noul coronavirus, atat in randul cetatenilor, cat si al executorilor si al angajatilor birourilor acestora.

Conform art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, activitatea de executare silita continua numai in cazurile in care este posibila respectarea regulilor de disciplina sanitara stabilite prin hotararile Comitetului National privind Situatiile Speciale de Urgenta, in scopul ocrotirii drepturilor la viata si la integritate fizica ale participantilor la executarea silita”. (V.E.)

 

Leave a Reply