Doi soferi din Sannicolau Mare sunt cercetati de procurori, dupa ce au “repatriat” patru persoane decedate din Italia

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau Mare au inceput urmarirea penala fata de doi soferi de la o firma de pompe funebre, care sunt acuzati de fals in declaratii.


“S-a retinut ca, la data de 12.03.2020, in jurul orei 9,45, in Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, pe sensul de intrare in Romania, s-au prezentat doua persoane in a caror masina de pompe funebre se aflau patru persoane decedate.

Cei doi reprezentanti ai firmei de pompe funebre au declarat ca se intorc din Slovenia, dar, din verificarile efectuate, s-a constatat ca transportul venea din Italia”, ne-a transmis procurorul Emanuel Hau, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau Mare.

Dosarul nr. 235/P/2020 a fost deschis in 12.03.2020, iar daca soferii de la pompe funebre vor fi trimisi in judecata si gasiti vinovati, acestia risca pana la 2 ani de inchisoare. (V.E.)

Leave a Reply