Inca un caz Mihaitoaia! Un ofiter de politie judiciara a fost retinut de DNA, dupa ce pretins o spaga de 1,1 milioane de euro. Banii au fost impartiti cu procurorul de caz si cu procurorul sef de sectie

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 1 mai 2020, a inculpatului Fleancu Marius-Aurelian, ofiter de politie judiciara in cadrul I.G.P.R. – Directia de Investigare a Criminalitatii Economice, pentru comiterea infractiunilor de luare de mita si trafic de influenta.


In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada februarie – aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, in calitate de ofiter politie judiciara delegat sa efectueze activitati de urmarire penala intr-un dosar la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (P.I.C.C.J), ar fi pretins in mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz si procurorul sef de sectie.

Banii ar fi fost pretinsi prin intermediar, de la o persoana vizata in dosarul in care ofiterul fusese delegat sa efectueze activitati de urmarire penala, in schimbul promisiunii ca:

  • acesta ar face cercetari intr-un anume sens, astfel incat probele stranse sa conduca la desfiintarea concluziilor expertizei deja facute in cauza si in cele din urma la o solutie de clasare

  • acesta ar interveni la procurorul de caz si la procurorul ierarhic superior, (asupra carora a lasat sa se inteleaga ca ar avea influenta) astfel incat sa se dispuna solutia clasarii, iar eventualele plangeri fata de clasare sa fie respinse.

Inculpatul urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. (V.E.)

 

 

Leave a Reply