Consiliera locala Laura Chindris ar putea fi exclusa din ALDE Timis, dupa ce fostul viceprimar al Timisoarei a laudat-o pe Facebook ca a cusut 300 de masti de protectie, dar nu a speficicat din care partid face parte

Laura Chindris, membra din partea ALDE in Consiliul Local Timisoara, este pe punctul de a fi data afara din partid, conform unei informatii publicate de Ziua de Vest.


Motivul supararii conducerii ALDE Timis: faptul ca intr-o postare pe Facebook a fostului viceprimar Adrian Orza, in care se arata ca aceasta a cusut 300 de masti de protectie pe care le-a donat serviciilor de Asistenta Sociala ale municipalitatii, nu s-a specificat ca Laura Chindris este membra a ALDE.

Laura Chindris nu a dezmintit zvonul ca urmeaza sa fie data afara din partid, dar nici nu a precizat motivul pentru care conducerea ALDE ar putea lua aceasta decizie. Consiliera locala spune ca va da detalii in momentul in care partidul va anunta oficial decizia.

Dupa oficializarea demiterii, Laura Chindris isi va pierde mandatul de consilier si ar urma sa fie schimbata si din Consiliul Local Timisoara. ALDE Timis va putea sa numeasca alt consilier local, cu aprobarea in maximum 48 de ore a prefectului de Timis, Liliana Onet.

Consiliera Laura Chindris era o membra activa a Consiliului Local Timisoara, purtand, de multe ori alaturi de Adrian Orza, mai multe contre verbale cu primarul Nicolae Robu, in timpul sedintelor CLT.

Pana in acest moment, nu am putut contacta conducerea ALDE Timis pentru a comenta excluderea Laurei Chindris din partid. (Mara Ion)

Sursa: ziua de vest

 

Leave a Reply