Chestorul Ioan Buda, acuzatii la adresa unui PNL-ist ca i-a distrus cariera. “Nu i-am cerut demisia, ci sa fie trimis, pe undeva, la un post de politie de prin Botosani!”, spune politicianul

Nici n-a apucat sa se usuce cerneala pe demisia chestorului Ioan Buda, fostul sef al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, ca, deja, au inceput micile scandaluri din jurul socantei retrageri la pensie a unui ofiter extrem de influent in sistemul politienesc.


Care, fiind in plenitudinea puterilor sale profesionale, mai putea sa serveasca patria inca aproape 10 ani.

Plecarea intempestiva a “reginei vamilor”, cum a fost supranumit Ioan Buda, i s-ar datora, in parte, fostului jurnalist Rares Bogdan, actualmente europarlamentar si prim-vicepresedintele PNL, care ar fi cerut mutarea chestorului la un post de politie, prin tara, pentru ca nu a reusit sa gestioneze situatia din vamile din vestul Romaniei, unde, recent, s-au format cozi de zeci de kilometri.

De altfel, intr-un mesaj trimis europarlamentarului, fostul sef al IGPF ii reproseaza ca i-a distrus cariera.

”Domnul respectiv, in momentul in care intram, acum, cu dumneavoastra in emisiune, tocmai citeam ca mi-a trimis un mesaj in care-mi explica ca i-am distrus cariera. Dom`ne, nici macar nu i-am cerut demisia, am spus ca daca as fi fost intr-o functie executiva, l-as fi demis, l-as fi trimis undeva la un post de politie de prin Botosani, asta am spus eu. Au decis Marcel Vela, Bogdan Despescu, Liviu Vasilescu sau cine o fi decis sau omul, pur si simplu, si-a dat demisia. Faptul ca omul iese cu o pensie speciala, mi se pare extrem de grav si arata tupeul acestor indivizi”, a dezvaluit Rares Bogdan, joi seara, la Digi24. (Mara Ion)

Leave a Reply