DESCINDERI. Cei mai tari contrabandisti de tigari din Banat, saltati de mascati! 30 de persoane duse la audieri, la care s-au gasit peste 100.000 de euro, droguri de mare risc si un pistol

Procurorii DIICOT Caras – Severin, impreuna cu ofiterii de politie judiciara din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Caras-Severin, au efectuat, astazi, nu mai putin de 32 de perchezitii domiciliare pe raza judetelor Caras-Severin, Timis si Arad, intr-o cauza ce vizeaza destructurarea a doua grupari infractionale organizate, specializate in savarsirea infractiunii de contrabanda.


In cauza s-a retinut faptul ca, in cursul anului 2019, pe raza municipiului Resita si orasului Bocsa s-au constituit doua grupari infractionale specializate in savarsirea de infractiuni din sfera contrabandei cu tigari. Scopul membrilor gruparilor era obtinerea de castiguri mari prin alimentarea pietei negre a tigarilor de contrabanda din municipiul Resita si orasul Bocsa.

Pe parcursul monitorizarii celor doua grupari s-a constatat o preocupare permanenta a membrilor de a identifica atat surse noi de aprovizionare, convenabile ca pret, cat si extinderea pietei de desfacere. Specific acestor grupari era faptul ca actionau pe mai multe paliere, prezentand elementele specifice unui grup infractional organizat.

Pe intreaga perioada a monitorizarii celor doua grupuri infractionale, s-a constatat un caracter de permanenta al actelor infractionale, o ritmicitate si un mod de lucru care atesta clar ca actele infractionale nu erau spontane, rezultatul unor decizii singulare, de moment, ci rezultatul unor intelegeri prealabile si a unor cutume formate pe parcursul desfasurarii activitatii infractionale.

Astfel, piata neagra a tigarilor neaccizate de pe raza municipiului Resita si orasului Bocsa era acoperita, aproape in intregime, de cele doua grupari infractionale.

Ambele grupari infractionale functionau pe acelasi schelet, respectiv un palier de organizare/coordonare, condus de liderul grupului, un palier de aprovizionare format din surse de pe raza judetelor Arad si Timis si transportatori, si un alt palier, de distributie en-detail, existand elemente comune intre cele doua grupari infractionale organizate atat la nivel de aprovizionare, cat si la nivel de distributie stradala.

Pe parcursul monitorizarii gruparilor infractionale organizate au fost realizate un numar mare de prinderi in flagrant, de la membrii grupului fiind confiscate peste 400.000 tigarete provenite din acte de contrabanda, cu o valoare de peste 240.000 de lei. La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Caras-Severin vor fi aduse, in vederea audierii, un numar de 30 de persoane.

Pana la acest moment, in urma perchezitiilor, au fost ridicate suma de peste 100.000 de euro, in lei si valuta, tigarete fara timbru fiscal, o arma neletala supusa autorizarii, despre care exista presupunerea rezonabila ca ar fi detinuta ilegal si substante susceptibile a fi droguri de mare risc.

Actiunea a fost efectuata cu sprijinul ofiterilor de politie judiciara din cadrul BCCO Timisoara, al lucratorilor de politie din cadrul I.P.J. Caras-Severin, al luptatorilor din cadrul Serviciul de Actiuni Speciale al I.P.J. Timis si al jandarmilor din cadrul Inspectoratul Judetean de Jandarmi Caras-Severin si  Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia de Operatiuni Speciale si Unitatea Centrala de Analiza a Informatiilor. (V.E.)

Leave a Reply