VIDEO. Bolidul cu sirene al ministrului Transporturilor, depasiri inconstiente pe linia continua, inainte de a lovi aproape frontal o masina care circula din sens opus

Linistea care abia se asternuse peste accidentul de circulatie in care a fost implicat, luni seara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost perturbata de o inregistrare video exploziva realizata in trafic, inainte de accident, de un motociclist.


In imagini se poate vedea cursa aproape inconstienta facuta de soferul Touareg-ului ministerial inainte de accident, cu mai multe depasiri pe linia continua, efectuate chiar si in curbe fara vizibilitate. Pericolul de a se produce un accident era iminent, iar acest lucru s-a si intamplat.

Pe aceeasi filmare apare bolidul cu care circula ministrul Bode, grav avariat, iesit in decor, distrugand poarta unei gospodarii de pe marginea soselei, dupa ce a izbit aproape frontal o masina care circula pe sensul opus de mers.

”Accident ministru Bode – Touareg cu sirene la Dumbravesti, Ramnicu Valcea – Pitesti. Dupa ce i-am vazut cum intra in curba fara vizibilitate, am stiut ca o sa faca accident mai devreme sau mai tarziu”, a dezvaluit motociclistul care a postat imaginile incredibile in mediul online.

Ministerul Transporturilor a anuntat, luni seara, ca ministrul Lucian Bode a fost implicat intr-un accident rutier, dar nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.

Potrivit unor surse din cadrul ministerului, Ministrul Bode era pasager pe bancheta din spate, iar in urma ciocnirii cu un alt autoturism el a suferit o fractura de piramida nazala. Soferul sau are o mana rupta, iar un pasager din celalalt automobil, in care se aflau cetateni polonezi, a fost, de asemenea, ranit.

In urma accidentului, soferul ministrului Lucian Bode a ramas fara carnet de conducere, insa politia nu a anuntat, inca, daca a deschis un dosar penal de vatamare corporala din culpa. (Vlad Enciu)

One thought on “VIDEO. Bolidul cu sirene al ministrului Transporturilor, depasiri inconstiente pe linia continua, inainte de a lovi aproape frontal o masina care circula din sens opus

Leave a Reply