FEST-FDR – S.O.S 2020 isi continua drumul. VEZI care sunt urmatoarele spectacole din programul festivalului de teatru de la Timisoara (P)

Daca primele doua spectacole ale festivalului de teatru organizat de TN din Timisoara, Jurnal de Romania al Teatrului National din Bucuresti si Totul e bine cand se termina, al Companiei Reactor de creatie si experiment din Cluj-Napoca, au provocat spectatorilor momente de reflectie si emotii puternice, urmatoarele zile vor aduce pe scena A ut DOR de la Sala 2 o mare diversitate de spectacole, reunite prin nivelul lor.


Astfel, vineri, 18 septembrie, de la ora 20, Scena A ut DOR de la Sala 2 se va transforma intr-un studio de radio din care o trupa de actori – cu visele lor, cu problemele lor, cu micile lor sarcasme, cu bucuriile si cu sperantele – vor transmite in eter, in tulburatul august ʼ44, celebra comedie Titanic Vals.

Spectacolul Teatrului „Anton Pann” din Ramnicu Valcea, Emisie: Titanic vals, dupa Tudor Musatescu, in regia tanarului regizor Matei Lucaci-Grünberg este o ingenioasa comedie despre o comedie.

Intr-un registru total diferit, sambata, 19 septembrie, de la ora 20, pe Scena A ut DOR, Teatrul de Vest Resita prezinta un spectacol fascinant pe textele lui Urmuz. Intr-o lume pe care o etichetam din ce in ce mai mult ca absurda, chiar urmuziana, spectacolul Scene bizare, semnat de regizoarea Mihaela Panainte, se integreaza, construind un univers fascinant si tulburator, intr-o aglomerare de neasteptate cuvinte-sunete si de – la fel de stranii – personaje-fiinte.

Festivalul continua duminica, 20 septembrie, de la ora 20, cand pe Scena A ut DOR va urca trupa Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc cu un spectacol care transforma intr-o poveste tragi-comica, plina de dinamism si de umor, un fapt de viata cu care, inevitabil, am avut sau vom avea de-a face – formalitatile funerare: Kovács János moare de Hatházi András, in regia lui Zakariás Zalán. Spectacolul este in limba maghiara, cu traducere la casca si e recomandat spectatorilor peste 12 ani.

A doua saptamana a FEST-FDR se deschide luni, 21 septembrie, la ora 20, pe Scena A ut DOR, cu un spectacol al contemplatiei, al intoarcerii spre sine, spre afectivitate, spre emotie.

In recitalul de muzica si poezie As vrea sa iti spun…, actorul Marius Bodochi si muzicienii Alexandru Anastasiu si Lucian Maxim au construit, sub acest titlu extrem de personal, un spatiu al empatiei in care fragilitatea, speranta, tandretea si iubirea isi gasesc o expresie artistica desavarsita.

FEST-FDR – S.O.S.2020 este un eveniment organizat de Teatrul National din Timisoara si sustinut de Primaria Municipiului Timisoara si Consiliul Local al Municipiului Timisoara. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.tntimisoara.com.

Bilete se pot achizitiona online pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agentiile Teatrului National (Agentia „Marasesti”, str. Marasesti nr. 2 si Agentia „Sala 2”, Parcul Civic), al caror orar de functionare este, pe intreaga durata a festivalului, zilnic intre orele 11 si 19. (I.P.)

Leave a Reply