Puls VALUTAR. Lira sterlina s-a depreciat usor, dupa esecul discutiilor privind un acord post-Brexit

Leul s-a deconectat, joi, de la evolutia apreciativa a monedelor din regiune, semn ca piata valutara priveste cu mai multa atentie modul la care va fi realizat viitorul Executiv.


Cursul euro a crescut de la 4,8680 la 4,8692 lei, in ciuda faptului ca piata s-a deschis 8,863 – 4,864 lei. Presiunea pe cumpararea de valuta a urcat cotatia pana la 4,871 lei.

Traderii si-au luat joi masuri de protectie inainte de intalnirea conducerii BCE iar euro a coborat usor, la 1,2076 – 1,2109 dolari. Pietele anticipau ca institutia condusa de Christine Lagarde isi va amplifica programele de sprijinire a economiei zonei euro dar ca ar putea lua masuri pentru a reduce aprecierea monedei unice.

Ca atare, cursul dolarului a crescut de la 4,0155 la 4,0245 lei.

Intalnirea BCE a intarit pozitia monedei elvetiene, care s-a apreciat la 1,073 – 1,077 franci/euro, aceasta fiind considerata drept un „refugiu” pentru perioadele mai tensionate. Cursul acesteia a urcat de la 4,5181 la 4,5284 lei.

Esecul discutiilor privind un acord post-Brexit care au avut loc, miercuri, intre presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, si premierul britanic, Boris Johnson, au determinat Uniunea Europeana sa publice, joi, masuri de urgenta in domeniile pescuitului, securitatii aeriene si transportului rutier si aerian.

In aceste conditii, lira sterlina s-a depreciat pana la 1,0984 euro, iar media ei a coborat pe plan local de la 5,4014 la 5,3570 lei.

Pretul gramului de aur a coborat joi de la 240,0320 la 237,7602 lei, dupa ce uncia a scazut pe pietele specializate la 1.830 – 1.841 dolari.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 2,04%. In schimb, indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,11% iar cel la 12 luni la 2,14%.

In regiune, media monedei poloneze s-a intarit de la 4,4449 la 4,4276 zloti/euro iar a celei maghiare de la 357,92 la 355,72 forinti/euro.

Dupa scaderea de miercuri la aproape 17.600 dolari, bitcoin urca pe platformele specializate la 18.100 – 18.600 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile, joi, 10 decembrie, pana la ora 14.

Leave a Reply