VIDEO. Pensionare la 70 de ani! Ministerul Muncii pregateste un proiect de lege care va permite angajatilor la stat sa mai ramana pe functii

Ministerul Muncii pregateste un proiect de lege care sa dea optiunea pensionarii la varsta de 70 de ani, pentru cei care doresc acest lucru, a spus ministrul Raluca Turcan. Ea a spus ca angajatii din sistemul de stat vor putea sa aleaga daca se pensioneaza la termen sau continua sa lucreze pana la 70 de ani, dar nu vor putea cumula salariul cu pensia.


„Varsta de pensionare va fi atinsa intr-un proiect pe care noi il pregatim la minister si pe care il vom discuta cu partenerii sociali si cu toti cei care vor fi implicati – sa existe optiunea pensionarii la 70 de ani si aceasta optiune sa fie cumulata cu optarea, dupa varsta standard de pensionare, intre pensie si salariul la stat”, a spus Turcan intr-o conferinta de presa.

„Fie pensie si optiunea de a se pensiona la 70 de ani, fie sa aleaga partea de salariu”, a adaugat ea, precizand ca acest lucru este valabil pentru angajatii din sistemul de stat.

Declaratia a fost facuta in contextul in care Turcan a anuntat ca Ministerul Muncii va incepe recalcularea pensiilor in baza unei noi legi. In urmatoarele 18 luni vor fi evaluate cinci milioane de dosare de pensie, a precizat demnitarul. (Mara Ion)

Leave a Reply