Avocata Lavinia Tec a devenit mai ingaduitoare cu protestul grefierilor din Timisoara. “Va pretuiesc si va doresc sa luati cele mai intelepte decizii!”

Temperamentala avocata Lavinia Tec a devenit mai ingaduitoare cu protestul grefierilor din Timisoara, dupa ce, ieri, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, i-a criticat dur si le-a reprosat ca, prin modalitatea de organizare a luptei sindicale, manifesta dispret si lipsa de respect fata de justitiabili si de aparatorii lor.


Ce a determinat-o pe Lavinia Tec sa treaca dintr-o extrema in cealalta in disputa cu grefierii care au iesit pe holurile Palatului Dicasterial pentru a-si cere drepturile salariale?

Un mesaj privat primit de la un reprezentant al Sindicatului Dicasterial, in care este rugata sa nu mai fie atat de aspra cu protestele grefierilor, intrucat grefierii au fost, mereu, solidari cu doleantele avocatilor.

Nu fiti aspra cu protestele grefierilor. Ar trebui sa le multumiti ca atrag atentia in aveti in procese judecatori care nu respecta legea si decid cum vor, nu in spiritul legii. Mai mult, grefierii mereu au fost solidari cu doleantele avocatilor si intotdeauna si-au exprimat public parerea ca cel mai important om din sala este avocatul.

Daca Tribunalul Timis nu ar mai plati oficiile, ar mai intra avocatii in sala? Sigur nu, asa cum s-a si intamplat in trecut. Stiti mai bine decat oricine, pe judecator il vedeti doar la termen, pe grefier il intalniti de la registratura si pana la legalizare.

Un judecator nici nu discuta cu dvs, pe cand la grefieri mereu ati gasit usa deschisa. Nu e profi sa aruncati pe noi ca nu s-a judecat in pandemie, nu noi decidem. In speranta unei revizuiri a atitudinii recente, va asiguram de toata consideratia!”, este mesajul prin care Lavinia Tec a fost convinsa sa bata in retragere si sa recunoasca cu sinceritate ca, de fapt, ii pretuieste pe grefieri.

“Nu am contestat dreptul de a protesta, ci modalitatea in care s-a facut comunicarea protestului. Din aceasta cauza l-am si sunat ieri dimineata pe dl. Decan Sergiu Stanila, cerandu-i sa ia atitudine. Ceea ce a si facut.

Va asigur si eu de toata consideratia, pentru ca, intamplator, am crescut printre grefierii de la Oravita. Oameni cu care am avut tangenta din copilarie, oameni de la care am invatat de la o varsta frageda despre atributiile lor si circuitul dosarelor. Oameni minunati.

Si Dicasterialul are grefieri minunati, unii dintre ei sunt oameni de toata isprava. Altii, care au fost, nu mai sunt printre noi.

Dar ieri s-a gasit un lider neintelept sa comunice la 8,50 ca grefierii protesteaza. Iar durerea mea cea mare a fost ca acest protest a facut tandari interesul superior al copilului!

Nu in ultimul rand, va transmit ca sunt 50% olteanca, temperamentala. De-ai nu m-am facut judecator. Din cauza, temperamentului, nu din cauza ca am sange de olteanca

Va multumesc pentru ca v-ati gandit sa comunicati cu mine, va pretuiesc si va doresc sa luati cele mai intelepte decizii pentru dumneavoastra si pentru oamenii in slujba carora sunteti dumneavoastra: cei care isi cauta dreptatea in instanta.

P.S. :Stiti, exista si judecatori care comunica foarte bine cu avocatii atat in sala de judecata, cat si in afara ei. Sunt acei judecatori-oameni. Ii apreciez”, le-a raspuns avocata protestatarilor din Sindicatul Dicasterial. (G.I.)

Leave a Reply