Fostul inspector sef al IPJ Timis, condamnat la 6 ani de inchisoare pentru coruptie! Liderul clanului Viscol din Lugoj, 7 ani de inchisoare, in timp ce avocatul Marin Bilc va sta in spatele gratiilor 3 ani si jumatate

Curtea de Apel Timisoara a pronuntat sentinta in dosarul coruptiei de la varful IPJ Timis, unul dintre cele mai mediatizate dosare ale DNA din ultimii ani. Judecatorii nu s-au lasat impresionati de pledoariile finale ale avocatilor si au aplicat pedepse exemplare pentru toti inculpatii mituiti de clanul tiganesc Viscol din Lugoj.


Astfel, fostul inspector sef Sorin Muntean a fost condamnat la 6 ani de inchisoare, fiind gasit vinovat pentru instigare la dare de mita si favorizarea faptuitorului;

Comisarul sef Dumitru Pavel, fostul sef al Serviciului de Investigarea a Criminalitatii Economice, 5 ani de inchisoare pentru luare de mita, trafic de influenta, favorizarea faptuitorului si complicitate la luare de mita;

Marin Bilc, avocatul timisorean care s-a mutat in Baroul Mehedinti, 3 ani si sase luni de inchisoare, cu executare si interdictia de a mai profesa ca avocat, fiind gasit vinovat de instigare la dare de mita, favorizarea faptuitorului, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals;

Bot Iulian liderul clanului Viscol din Lugoj, 7 ani de inchisoare si plata unui prejudiciu de 815.375 de euro, echivalentul a 3.600.449 lei, pentru evaziune fiscala, dare de mita, cumparare de influenta si constituirea unui grup infractional organizat;

Toader Nicolae Constantin, 8 ani de inchisoare, fiind condamnat pentru evaziune fiscala si constituirea unui grup infrational organizat;

Bejan Petrea, 4 ani si patru luni de inchisoare pentru evaziune fiscala si constituirea unui grup infractional organizat. Toate pedepsele sunt cu executare.

De asemenea, instanta a admis actiunea civila formulata de ANAF – DGRFP Timisoara si i-a obligat pe inculpatii Bot Iulian, Toader Nicolae Constantin si Bejan Petrea la plata prejudiciului cauzat dupa cum urmeaza: inculpatul Bot Iulian la plata intreg prejudiciului cauzat ca urmare a savarsirii infractiunii de evaziune fiscala in cuantum de 3.651.799,04 lei, la care se adauga accesoriile aferente, care se vor calcula pana la data achitarii obligatiilor principale, din care, pentru suma totala 2.144.197,46 lei, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentand TVA datorata de catre societatea Auto Bejan SRL catre bugetul de stat pentru perioada fiscala 2011 – 2012, la care se adauga accesoriile aferente, care se vor calcula pana la data achitarii obligatiilor principale, in solidar cu inculpatul Bejan Petre, iar, pentru suma totala 1.456.252.03 lei, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentand TVA datorata de catre societatea AUTOSPORT VYP – TIN SRL catre bugetul de stat pentru perioada fiscala 2012 -2013, la care se adauga accesoriile aferente, care se vor calcula pana la data achitarii obligatiilor principale, in solidar cu inculpatul Toader Nicolae Constantin.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii DNA Timisoara, in perioada 2013-2016, inculpatul Bot Iulian a remis inculpatilor Muntean Petru Sorin, Pavel Dumitru, cate 7.000 euro si altor doua persoane (un ofiter de politie-denuntator in cauză si un contabil) sumele de 3.500 euro, respectiv 2.000 euro, in scopul ca acestia sa-si indeplineasca in mod defectuos atributiunile de serviciu, in legatura cu instrumentarea unui dosar penal in care acesta era cercetat pentru savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala, cu un prejudiciu de peste 800.000 de euro, in asa fel incat administrarea probelor sa conduca la o solutie in favoarea sa.

Printre martorii audiati in acest dosar s-a aflat si Viorica Flucsa, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, actualmente detasata la DIICOT Timisoara, care a supravegheat ancheta in acest dosar de evaziune fiscala. Sa mai spunem ca acest caz a fost sesizat procurorilor DNA de comisarul sef Cosmin Canavea, care, dupa aceasta isprava, a fost avansat la conducerea DGA Arad.

Hotararea 61/2021 pronuntata in 16.03.2021 nu este definitiva, ci poate fi atacata cu apel in 10 zile de la comunicarea minutei. (G.I.)

Leave a Reply