Pastorul Ben Oni Ardelean, prins baut la volan! Parlamentarul de Timis a ramas fara carnet timp de 90 de zile si va plati o amenda

Exact in perioada in care a devenit varful de lance al PNL, cu mesaje extrem de critice la adresa adversarilor politici, pastorul Ben Oni Ardelean, vicepresedintele partidului si deputat de Timis, a avut parte de o grea lovitura la imaginea sa publica.


Parlamentarul a fost oprit de politisti, luni seara, in Piata Victoriei din Capitala, in timpul unui control care viza respectarea restrictiilor in timpul pandemiei.

Potrivit unui comunicat al Politiei Capitalei, politistii i-au verificat conducatorului auto documentele si au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,11 mg/l alcool pur in aerul expirat.

In acest context, s-a luat masura sanctionarii contraventionale cu amenda in cuantum de 1305 lei, iar ca masura complementara s-a dispus suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile.

Ben Oni Ardelean a declarat pentru G4Media.ro ca nu a consumat alcool, iar valoarea indicata de aparatul alcooltest a fost provocata de tratamentul pentru o afectiune cardiaca. ”Iau un tratament pentru inima, am tensiunea mica, foarte oscilanta. Voi face contestatie. Nu am consumat alcool”, a spus Ben Oni Ardelean. (V.E.)

Leave a Reply