O salupa a Politiei de Frontiera Timisoara a interceptat o barca cu migranti care traversa Dunarea. Ambarcatiunea era condusa de doi cetateni sirieni, calauze peste apele fluviului

Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara au depistat si identificat, in cadrul unei actiuni pe linia prevenirii si combaterii migratiei ilegale desfasurate pe raza judetului Caras-Severin, doi cetateni sirieni care au sprijinit opt cetateni din Siria, Turcia si Irak in trecerea ilegala a frontierei cu barca peste fluviul Dunarea.


In data de 09.05.2021, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Moldova Veche au desfasurat o actiune specifica pe linia prevenirii si combaterii migratiei ilegale in zona de competenta.

Astfel, in jurul orei 03, acestia au observat pe fluviul Dunarea, pe directia km fluvial 1053, cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, o barca  care se deplasa cu viteza dinspre apele teritoriale sarbesti perpendicular pe linia de frontiera cu Romania.

Ambarcatiunea a fost interceptata de un echipaj al politiei de frontiera pe malul romanesc. Ca urmare a actiunii, la malul Dunarii au fost descoperiti opt cetateni straini care au fost debarcati, iar in barca se aflau alti doi barbati care intentionau sa se intoarca pe teritoriul sarb. Cei in cauza nu aveau documente de identitate asupra lor, drept pentru care au fost condusi la Sediul Sectorul Politiei de Frontiera pentru a fi identificati.

In cadrul verificarilor preliminare, s-a stabilit ca cei zece cetateni straini sunt din Siria, Turcia si Irak, cu varste cuprinse intre 16 si 43 de ani. De asemenea, in cadrul cercetarilor s-a mai stabilit ca doi dintre cetatenii sirieni, aveau rol de calauze si intentionau sa ii ajute pe ceilalti opt sa treaca ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge intr-un stat din vestul Europei. Cei doi urmau sa primeasca 500 euro pentru transportul fiecarui cetatean strain peste fluviul Dunarea.

In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Caras-Severin, sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere frauduloasa a frontierei de stat. De asemenea, cei doi sirieni care au condus barca au fost prezentati instantei de judecata din cadrul Judecatoriei Caras-Severin, care a admis propunerea de arestarea preventiva a acestora pentru o perioada de 30 zile. (I.P.)

Leave a Reply