Auditor de la Curtea de Conturi, trimis in judecata de procurorii DNA pentru o mita in valoare de 28.000 de lei. Acesta trebuia sa “cosmetizeze” raportul unui control efectuat la parcul zoologic

Procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Gheorghe Isai, auditor in cadrul Camerei de Conturi Cluj, pentru infractiunea de luare de mita, se arata intr-un comunicat transmis, vineri, 28 mai, de unitatea de parchet anticoruptie. Alaturi de el a fost trimis in judecata si un om de afaceri, pentru dare de mita.


Gheorghe Isai este acuzat ca, in timpul unui control la Primaria Turda, ar fi luat mita un ponton in valoare de 28.000 de lei de la doi oameni de afaceri, pentru a intocmi un raport mai „bland” despre proiectul pe care acestia il derulau cu administratia locala.

Iata comunicatul integral:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:

– ISAI GHEORGHE, la data faptei auditor public extern la Camera de Conturi Cluj – Curtea de Conturi a Romaniei, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunii de luare de mita,
– persoana fizica, om de afaceri, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunii de instigare la savarsirea infractiunii de dare de mita.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt:
Inculpatul Isai Gheorghe, in calitatea mentionata mai sus, a fost desemnat, in cursul anului 2013, sa efectueze un control la primaria municipiului Turda, ce a inclus printre obiective si executarea contractului „Extindere si reamenajare parc zoologic si de agrement Turda, judetul Cluj”.

In acest context, pentru a intocmi un raport de control mai „bland” in sensul de a incadra diferitele nereguli constatate la executia proiectului respectiv doar la categoria abateri, in conditiile in care unele dintre ele puteau face obiectul unor sesizari penale, inculpatul Isai Gheorghe ar fi primit de la doi oameni de afaceri (martori in cauza – subcontractori ai lucrarilor) cu titlu de mita un ponton in valoare de 28.000 lei.

Cu titlu de exemplu, in raportul de control in care s-a stabilit un prejudiciu la bugetul de stat in suma de 1.847.305 lei, se facea referire, printre altele, la decontarea unor articole inscrise in situatii de plata privind realizarea de cladiri la care lucrarile nici nu fusesera incepute, situatie care ar fi impus sesizarea organelor de urmarire penala.

Folosul necuvenit a fost remis de martori inculpatului Isai Gheorghe la instigarea omului de afaceri, inculpat in prezenta cauza care, la vremea respectiva, era administratorul unei societati comerciale, membra a asocierii care adjudecase initial realizarea obiectivului mentionat anterior.

In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza. (V.E.)

 

Leave a Reply