VIDEO. Un vanator din Austria se plange ca a fost “sechestrat” de un tehnician silvic, cateva ore, intr-o padure de langa Timisoara

Cetateanul austriac Seyfried Harald, vicepresedintele Asociatiei Club Romsilva Timisoara, a fost implicat intr-un incident petrecut, samabata seara, pe fondul de vanatoare 59 Giarmata, in urma caruia politistii de la Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul IPJ Timis i-au ridicat arma, munitia aferenta si dispozitivele de observare pe timp de noapte aflate asupra sa si, deocamdata, cerceteaza o pretinsa infractiune de braconaj.


Prezenta oamenilor legii a fost solicitata de tehnicianul de vanatoare Gheorghe Fonta, care, in jurul orei 21, a efectuat un control in fondul de vanatoare de la marginea Timisoarei, unde, in desisul padurii, a descoperit prezenta a doua persoane. Era vorba despre Seyfried Harald si prietena sa, care iesisera la o partida de vanatoare.

In urma verificarii documentelor, tehnicianul de vanatoare a observat ca autorizatia este incompleta, intrucat nu era specificata data iesirii in teren, ci doar anul, 2021, si a suspectat faptul ca austriacul ar avea asupra sa dispozitive de ochire pe timp de noapte, care sunt strict interzise de lege.

In aceste conditii, a solicitat prezenta unui echipaj de la Serviciul Arme, care s-a deplasat in padure aproape de miezul noptii, inspre ora 0,30. In tot acest rastimp, de cand a fost oprit de tehnicianul de vanatoare pana la sosirea politistilor, Seyfried Harald acuza faptul ca a fost lipsit de libertate in mod ilegal, motiv pentru care spune ca va depune o plangere penala la parchet.

“Ne-a blocat masina si nu am mai avut posibilitatea sa plecam din fondul de vanatoare. Am avut autorizatie valabila, iar paznicul de vanatoare a venit imediat la locul evenimentului. Tehnicianul care ne-a sechestrat in padure emana un miros puternic de alcool, motiv pentru care am cerut politistilor sa-l testeze cu fiola, insa acestia au refuzat.

Am fost retinuti in padure pana la ora 6,30, dimineata, pentru ca politistii sa incheie toate actele. Consider ca s-a facut un abuz, de aceea voi discuta cu avocatul si, zilele viitoare, cel tarziu pana joi, vom depune o plangere penala pentru lipsire de libertate, amenintare (prietena mea a fost amenintata ca va fi lovita de catre un barbat care filma) si abuz in serviciu pentru politisti”, ne-a declarat Seyfried Harald, prin intermediul traducatorului Paul Todor.

De cealalta parte, tehnicianul Gheorghe Fonta, prin intermediul avocatului Florin Kovacs, ne-a transmis ca nu si-a facut decat datoria, iar politistii vor decide daca Seyfried Harald incerca sa vaneze in mod legal sau era la o partida de braconaj.

Armele si munitia au fost ridicate de agentul principal Alexandru Frunza, urmand sa fie expertizate in vederea incadrarii faptei.

“Autorizatia incompleta echivaleaza cu lipsa autorizatiei, asa spune legislatia cinegetica. Politistii au ridicat mai multe dispozitive de observare pe timp de noapte, unele cu laser, care vor fi expertizate pentru a se stabili daca puteau fi montate pe arma si folosite ca aparate de ochire pe timp de noapte. Lucru strict interzis.

Am solicitat prezenta politiei pentru ca, initial, Seyfried Harald nu a fost cooperant si tot vorbea la telefon cu diferite persoane pentru a incerca o desistare a noastra. Nu si-a manifestat intentia de a pleca, dupa cum se poate vedea si pe filmare. De asemenea, paznicul de vanatoare Talaba Petronel trebuia sa fie insotitor, nu sa-l lase pe austriac singur in padure. Vom vedea ce va fi mai departe”, spune Gheorghe Fonta.

Reamintim ca, in martie 2020, cetateanul austriac Seyfried Harald, alaturi de alti trei conationali, au achizitionat fondul de vanatoare 59 Giarmata, cu suma de 50.000 de euro, de la fostul director Nicolae Stoian. “Adunarea generala” a asociatiei care a aprobat tranzactia a fost formata din fiul sau si fiica sa…

Cazul a fost relatat pe larg in mass media. In prezent, litigiul dintre noua conducere a Asociatiei Club Romsilva Timisoara si cei 38 de membri vanatori se afla pe rolul instantelor de judecata.

De remarcat ca Gheorghe Fonta, tehnicianul de vanatoare care l-a surprins pe Seyfried Harald in padure, este membru al Asociatiei Clubul Romsilva, Fondul Cinegetic 59 Giarmata si fost director general al asociatiei, revocat din functie, in lipsa, in 2012.

Dupa tranzactia contestata prin care austriecii  Soos Zoltan Imre, Seyfried Harald, Hillebrand Markus si Heitzer Alexander Erwin au devenit noii conducatori ai asociatiei, Gheorghe Fonta s-a adresat instantelor de judecata si a solicitat anularea actelor de cesiune prin care s-au fraudat interesele legitime a celor 38 de membri asociati vanatori.

“O sa convocam o adunare generala a actionarilor si o sa-l dam afara din asociatie pe Gheorghe Fonta, dupa acest incident”, a tinut sa ne mai spuna Seyfried Harald… (G.I.)

 

Leave a Reply