BREAKING. Curtea Constitutionala a desfiintat rechizitoriul DIICOT Timisoara din dosarul sechestrului de la casinoul Champions. Judecatorii au admis exceptia invocata de avocatii Florin Kovacs si Cosmin Bolosin, ce viza necompetenta DIICOT de a cerceta acest caz

Lovitura de teatru la Curtea Constitutionala a Romaniei, in sedinta din 8 iunie,  intr-o cauza ce vizeaza direct dosarul 631/30/2020, intrumentat de DIICOT Timisoara, in care mai multi agenti de paza de la firma SPI Security au fost trimisi in judecata sub acuzatia sechestrarii unei persoane intr-un club de jocuri de noroc.


Sesizati asupra unei exceptii de neconstitutionalitate din legea care guverneaza activitatea DIICOT, de catre doi avocati din Baroul Timis, angajati ca aparatori in dosarul sechestrului de la pacanele, judecatorii CCR au admis sesizarea de la Timisoara, cu consecinta desfiintarii de drept a rechizitoriului intocmit de procurorul antimafia Mihai Sandor.

“Cu majoritate de voturi, A ADMIS exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sunt neconstitutionale dispozitiile art.11 alin.(3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.78/2016 pentru organizarea si functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.

Dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale au urmatoarea redactare: „In cazul in care dispune disjungerea in cursul urmaririi penale, procurorul din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism poate continua efectuarea urmaririi penale si in cauza disjunsa”.

Cu alte cuvinte, DIICOT Timisoara nu avea competenta sa cerceteze scandalul de la clubul de jocuri de noroc Champions, preluarea anchetei facandu-se doar pentru ca procurorul de caz sa se rafuiasca, intr-un nou dosar, cu liderul interlop Lucian Boncu.

“O mare victorie la CCR, fireste, care demonstreaza ca DIICOT Timisoara si-a prorogat competenta in mod nelegal in cauze pentru care avea o agenda oculta, dar nelegala. Ca urmare a acestei decizii, rechizitoriul este desfiintat de drept pentru necompetenta DIICOT si urmeaza ca judecatorul din cadrul Tribunalului Timis sa trimita dosarul la unitatea de parchet competenta pentru refacerea urmaririi penale”, ne-a transmis avocatul Florin Kovacs. Acesta, alaturi de avocatul Cosmin Bolosin, asigura apararea inculpatului Ion Stepanescu, patronul firmei de paza si protectie SPI Security. (G.I.)




Leave a Reply