Judecatorul timisorean Mihai Andrei Balan, printre putinii membri ai CSM care, azi, au votat pentru apararea independentei Justitiei in fata acuzatiilor lansate de puscariasul Liviu Dragnea

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de aparare a independentei autoritatii judecatoresti fata de afirmatiile formulate la iesirea din penitenciar de Liviu Dragnea si avocata acestuia, potrivit carora condamnarea a fost una politica intrucat traim intr-o dictatura si doar judecatorii care l-au eliberat conditionat au fost cei cinstiti, a anuntat pe Facebook judecatoarea Andrea Chis, membru CSM.


”In Plenul de azi, compus in majoritate din judecatori, solicitarea mea a fost respinsa, fiind exprimate 8 voturi pentru, dintre care 4 publice – al meu, al domnului judecator Mihai Andrei Balan, al doamnei procuror Tatiana Toader, precum si al domnului procuror Cristian Mihai Ban. 7 voturi au fost impotriva si unul nul”, a scris judecatoarea.

In plus, ministrul Justitiei Stelian Ion, procurorul Florin Deac, procuroarea generala Gabriela Scutea si presedintele CSM Bogdan Mateescu ar fi votat pentru admiterea cererii de aparare a independentei Justitiei fata de afirmatiile lui Liviu Dragnea, potrivit informatiilor G4Media.

Nucleul rosu dur – format din judecatoarele Lia Savonea, Evelina Oprina, Margareta Tint, Simona Marcu si Mariana Ghena – a votat impotriva, potrivit unor surse din CSM, in vreme ce sefa Inaltei Curti, judecatoarea Corina Corbu, a votat secret si nu e clar ce optiune a exprimat.

”Daca votul nul era da, ar fi trecut cererea de aparare a independentei Justitiei”, au explicat surse din cadrul CSM

De notat ca trei membri CSM, Codrut Olaru, George Solomon si Gabriela Baltag, au lipsit la sedinta de azi.

”Aceste afirmatii (ale lui Liviu Dragnea – n.r.) sunt extrem de grave, cu atat mai mult cu cat provin din partea unei persoane care nu mai beneficiaza de prezumtia de nevinovatie in cauza in care a fost condamnat definitiv si si-a executat pedeapsa.

Tocmai din acest motiv, e imperios necesar ca astfel de afirmatii sa fie sanctionate imediat, asa cum Sectia pentru judecatori al carei membra sunt a facut-o in numeroase randuri, condamnand prin comunicate de presa afirmatii appreciate ca depasind limitele libertatii de exprimare, atunci cand data sedintelor nu permitea o reactie prompta”, a mai scris judecatoarea Chis pe Facebook.

Ieri, la iesirea din penitenciarul Rahova, Liviu Dragnea a declarat ca sentinta lui de condamnare a fost una politica. El sustine in continuare ca este nevinovat.

E de notat aici ca, desi se considera nevinovat, Liviu Dragnea a achitat prejudiciul din dosar de 110.000 de lei. In plus, instanta Tribunalului Giurgiu i-a admis cererea de eliberare conditionata pe buna purtare, concluzionand ca Liviu Dragnea a dat ”dovezi de indreptare”, desi – iata – el nu nu recunoaste ca a incalcat legea.

”Liberarea conditionata este o vocatie, nu un drept. Poate fi acordata nu automat, ci cu respectarea anumitor conditii definite clar de Codul Penal. O conditie esentiala este ca „instanta are convingerea ca persoana condamnata s-a indreptat si se poate reintegra in societate” (Art 100 lit d CP).

Cand esti un infractor de drept comun, nu recunosti fapta si clamezi din clipa in care esti incarcerat ca esti nevinovat, victima unui proces politic, detinut politic, un martir, cand repeti aceste ineptii in interviuri din penitenciar date in conditii preferentiale (caci la noi in tarisoara “detinutii politici” de rit nou au cele mai mari privilegii), voi credeti ca persoana s-a indreptat si se poate reintegra in societate? E interesant de vazut motivarea judecatorului.

Nesimtirea compararii cu adevaratii detinutii politici, cu detinutii de constiinta, care platesc cu viata pentru convingerile lor, nu este o premiera in Romania. Face parte dintr-un arsenal al nesimtirii politice absolute si este o mantra mai veche care a inceput sa fie rostogolita imediat ce intangibilii, in general vatafi si jupani politici, au incaput pe mana legii”, a scris fostul ministru tehnocrat al Justitiei, Raluca Pruna, pe Facebook. (I.P.)

Sursa: G4Media

One thought on “Judecatorul timisorean Mihai Andrei Balan, printre putinii membri ai CSM care, azi, au votat pentru apararea independentei Justitiei in fata acuzatiilor lansate de puscariasul Liviu Dragnea

  1. Si cand musamalizeaza nevasta-sa dosare, gen cel cu paunescu, cand nu gasea cratima, tot independenta justitiei o apara. Justitia e cancerul societatii romanesti. Niste hoti toti.

Leave a Reply