Actori din Romania, Serbia si Moldova pun in scena, la compania teatrala Arte-Factum Timisoara, un spectacol-atelier inspirat din capodopera dostoievskiana “Crima si Pedeapsa”

La 200 de ani de la nasterea scriitorului Feodor Mihailovici Dostoievski,  Compania independenta Arte-Factum dedica Laboratorul de introspectie teatrala romanului ”Crima si pedeapsa”. Spectacolul regizorului Levente Kocsárdi, inspirat de capodopera dostoievskiana, va avea premiera indoor in 28 si 29 iulie 2021, de la ora 20, in Studioul Franciscan al Centrului de Cultura si Arta al Judetului Timis (Timisoara, str. E. Ungureanu 1).


Este un spectacol-atelier, un eseu teatral despre constiinta, crima si vinovatie.

“Destructuram si recompunem, cu mijloace teatrale, mecanisme extreme de validare a iluziilor despre noi insine, procese care au facut din Rodion Romanovici Raskolnikov un ucigas, pentru a intelege ce mai inseamna constiinta pentru oameni care au acum varsta studentului Raskolnikov, cum se raporteaza, intim si personal, oameni de orice varsta, astazi, la notiunea de constiinta, caci in #dosztoievskij b@r toti sunem Raskolnikov (Все мы Раскольников).

Totul se petrece in mintea lui Raskolnikov, in cosmarul lui, in delirul sau ca un vehicul catre intelegere. Toti cei prezenti in dosztoievskij b@r, deopotriva personaje sau actori, descind in mintea criminalului, iar povestea se recompune fragmentar, ca un puzzle, din perspectiva lui Raskolnikov”, sustine regizorul.

Rezultat al Laboratorului de introspectie teatrala, proiect independent la a 6-a editie, derulat de Asociatia Arte-Factum si condus de regizorul Levente Kocsárdi, spectacolul #dosztoievskij b@r/reopening are, in urma castingului deschis, o distributie de actori din Romania, Serbia, Republica Moldova: Alexandru Romescu, Aida Olaru, Larisa Belcea, Korina Troća, Levente Kocsárdi, Stefan Roman, Laura Girbovan, Darie Doklean, David Vicol, Alexandru Bogdan Popescu. Scenografia este creatia arh. MC. Donici; dramaturgia: Simona Donici; context muzical: Kocsárdi Levente; miscare scenica: Alin Radu; video-mapping: Sebastian Hamburger.

O productie a companiei de teatru independent Arte-Factum. Parteneri: Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely.  Rezervari de locuri: 0752111807 (I.P.)

Foto: Cornel Putan

Leave a Reply