De teama unui incendiu, managerul Spitalului de Boli Infectioase din Timisoara a solicitat ca o autospeciala de pompieri sa stea de veghe permanent, in curtea spitalului

Managerul Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Victor Babes” din Timisoara, dr. Cristian Oancea (foto 2), a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ca a solicitat ISU Timis si Prefecturii o autospeciala cu prezenta permanenta in curtea unitatii sanitare, pentru a evita producerea unui eventual incendiu cu urmari tragice, din cauza cresterii presiunii pe sectia ATI si, implicit, pe sistemul electric al spitalului.


“Am solicitat ISU si la Prefectura o autospeciala care sa stea permanent in curtea spitalului, pentru ca noi avem autorizatie pe sistemul de incendiu, dar nu si pe cladirea care este foarte veche. Am crescut capacitatea sectiei ATI de la 13 la 34 de paturi cu concentratoare de oxigen, asa ca presiunea pe sistemul electric este la cote inalte”, a afirmat Cristian Oancea.

Managerul Spitalului „Victor Babes” Timisoara a mai declarat ca unitatea medicala face in mod constant inclusiv exercitii de simulare de incendii, periodic fiind instruit personalul medical de catre specialistii ISU.

„Trebuie sa stim cum sa intervenim de urgenta in cazul in care se declanseaza un incendiu in spital. Este o perioada foarte complicata. Spitalul este plin. Sectia de Terapie Intensiva are o incarcatura de 100%. Aparatura pe care o folosim este suprasolicitata. Am reusit sa schimbam retelele de oxigen si cele electrice, dar nu uitati ca vorbim de o cladire foarte veche, care are nevoie de reparatii”, a mai precizat dr. Cristian Oancea.

Pe de alta parte, Universitatea Politehnica din Timisoara (UPT) va colabora cu Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” pentru imbunatatirea infrastructurii electrice a spitalului care este veche si suprasolicitata din cauza procedurilor de tratament si care poate ceda.

Cei de la UPT au facut, in vara, o analiza a imaginii termice obtinute cu ajutorul unei camere de termoviziune si s-a descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatura de 140 de grade Celsius. In partea a doua a proiectului, specialistii UPT vor verifica sectiunile si panourile din fiecare cladire a spitalului pentru a vedea solicitarile electrice la care acestea sunt supuse. Pe baza acestor analize, urmeaza a fi luate mai multe masuri de refacere a unor circuite sau de inlocuire a unor piese si trasee electrice. (I.P.)

UPDATE: Purtatorul de cuvant al ISU Timis, Elena Megherea, a anuntat ca solicitarea directorului Cristian Oancea a fost aprobata. “In urma solicitarii primite din partea Spitalului “Victor Babes” din Timisoara, ISU Timis a dispus dislocarea temporara a unei autospeciale de stingere cu echipajul aferent, care va asigura interventiile din curtea spitalului.”

Leave a Reply