VIDEO Migranti din Siria, la un pas de a fi ucisi de o calauza, la frontiera dintre Serbia si Romania. Politistii de frontiera de la SPF Sannicolau Mare au solicitat ajutorul medicilor

Politistii de frontiera de la Sectorul Politiei de Frontiera (SPF) Sannicolau Mare au observat, in noaptea de ½ noiembrie, incepand cu ora 02, in cadrul unei actiuni specifice pentru supravegherea frontierei, pe directia localitatii Beba Veche, opt persoane care au trecut ilegal frontiera din Serbia in Romania.


Politistii de frontiera au constatat ca patru dintre cei in cauza prezentau plagi la nivelul fetei, gatului, mainilor si traumatisme la nivelul capului, fapt pentru care au oferit, imediat, primul ajutor.

A fost solicitat sprijinul unor echipaje SAJ prin apel la 112, ulterior cele patru persoane fiind transportate la spital pentru ingrijiri medicale de specialitate. Totodata, au fost anuntate autoritatile de frontiera sarbe pentru a interveni pe teritoriul statului vecin si a efectua verificari.

Din primele cercetari s-a stabilit ca cele opt persoane sunt cetateni din Siria, toti barbati, cu varste cuprinse intre 21 si 32 de ani. Acestia au declarat faptul ca, pe teritoriul Serbiei, in apropierea granitei cu Romania, au avut un conflict cu un grup de cetateni afgani si pakistanezi, calauze, din cauza banilor.

In prezent, starea de sanatate a trei dintre barbati este stabila, iar cel de-al patrulea a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara.

Politistii de frontiera efectueaza cercetari in cauza, iar la finalizare urmeaza a fi dispuse masurile legale care se impun. (I.P.)

Leave a Reply