Puls VALUTAR. Plasamentele in monedele digitale au atins, pentru prima data, pragul istoric de 3.000 de miliarde de dolari

Cursul euro a crescut usor de la 4,9485 la 4,9489 lei, tranzactiile fiind efectuate in culoarul obisnuit al ultimelor saptamani, de 4,947 – 4,951 lei.


Perechea euro/ dolar s-a stabilizat, luni, la 1,1557 – 1,1578, dupa raliul apreciativ al monedei americane de saptamana trecuta, cand a fost atins minimul ultimelor 15 luni, de 1,1513 dolari. In piata locala, cursul dolarului a scazut de la 4,2904 la 4,2772 lei.

Cresterea dolarului a fost sustinuta de decizia Rezervei Federale americane de a incepe, pana la sfarsitul acestei luni, reducerea programului sau de achizitii lunare de obligatiuni, dar si de scaderea somajului din Statele Unite la 4,6% si de crearea a 531.000 de locuri de munca non-agricole.

Cursul francului elvetian a scazut de la 4,6819 la 4,6761 lei.

Socul provocat, joia trecuta, de decizia Bancii Angliei de a mentine dobanda sa de politica monetara la minimul istoric de 0,1% si-a temperat din efecte, iar cursul lirei sterline a crescut de la 5,7641 la 5,7713 lei.

Pretul gramului de aur a crescut de la 247,4745 la 249,9328 lei, dupa ce uncia a inceput saptamana la 1.813 – 1.821 dolari.

Cu o zi inainte de sedinta de politica monetara a BNR, de la care se asteapta o majorare a dobanzii cheie, de la 1,5 la 2%, cu scopul de a incetini cresterea preturilor, s-a reflectat in piata interbancara cu mentinerea pe o panta ascendenta a indicilor ROBOR.

Indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut la inceputul acestei saptamani de la 2,43 la 2,45%, nou maxim al ultimelor 16 luni.

Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,53 la 2,56%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase nivel interbancar, de la 2,64 la 2,66%.

In regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,5950 zloti/ euro, iar a celei maghiare a stagnat la 359,87 forinti/ euro.

Cresterea cotatiilor si ingrijorarea fata de inflatie au majorat plasamentele in monedele digitale, piata specializata atingand, luni, in premiera, pragul de 3.000 de miliarde de dolari.

Bitcoin a crescut la 63.300 – 66.410 dolari, aproape de maximul de circa 67.000 dolari, atins in urma cu cateva saptamani. Tot luni, ether a atins un nou maxim de aproape 4.770 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

 

Leave a Reply