Medicul arestat preventiv in dosarul „vaccinarilor la chiuveta”, eliberat din Arestul IPJ Timis. Judecatorii de la Tribunal l-au plasat in arest la domiciliu

Tribunalul Timis a dispus punerea in libertate a medicului Ionut Victor Baloi, arestat preventiv in dosarul „vaccinarilor la chiuveta” intrumentat de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, si plasarea acestui in arest la domiciliu, in comuna Pades, judetul Gorj.


„Admite contestatia formulata de contestatorul – inculpat B. I.-V. impotriva incheierii penale nr. 111/04.11.2021 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 30574/325/2021 pe care o desfiinteaza si rejudecand in fond: In baza art. 227 CPP, respinge propunerea de luare a arestarii preventive fata de inculpatul B. I.-V. formulata de Pachetul de pe langa Judecatoria Timisoara in dosarul de urmarire penala nr. 7581/P/2021.

Dispune luarea masurii preventive a arestului la domiciliu fata de inculpatul B. I.-V., constand in obligatia de a nu parasi imobilul in care locuieste fara forme legale situat in sat Pades, com. Pades, jud. Gorj, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza, pe o durata de 30 de zile incepand cu data de 09.11.2021 pana la data de 08.12.2021, inclusiv. Dispune punerea de indata in libertate a inculpatului B. I.-V., in prezent retinut in Arestul IPJ TIMIS, de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 82/UP/ 04.11.2021 emis de Judecatoria Timisoara”, se arata in hotararea definitiva nr. 1214/2021, pronuntata in 09.11.2021.

Pe durata arestului la domiciliu, medicul Ionut Victor Baloi nu are voie sa comunice cu ceilalti sapte inculpati din dosar, dar nici cu martorii. Reamintim ca Ionut Victor Baloi a fost retinut, miercurea trecuta, in urma perchezitiilor efectuate de ofiterii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Timis la cabinetul acestuia, din Baia de Arama, cat si la domiciliul sau din Pades.

Este cercetat pentru fals intelectual, uz de fals, fals informatic si zadarnicirea combaterii bolilor, fiind suspectat ca a inscris mai multe persoane in Registrul de vaccinare fara ca acestea sa fi fost imunizati. Dozele de vaccin erau aruncate in chiuveta, in loc sa le fie administrate oamenilor. Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, medicul ar fi realizat cateva zeci de „imunizari” false unor oameni din intreaga tara. (V.E.)

Leave a Reply