Specialist de la DNA, prins in flagrant cand primea o spaga de 30.000 de lei! Banii reprezentau „zeciuiala” din contractul de achizitie a unei drone

Specialistul DNA Nicolae Razvan Despa a fost prins in flagrant de colegii sai, procurorii anticoruptie, in timp ce primea o spaga de 6.000 de euro, jumatate din mita de 12.000 de euro ceruta de la reprezentantii unei firme, pe care urma sa-i ajute sa castige o licitatie chiar cu Directia Nationala Anticoruptie.


Achizitia urma sa fie efectuata  in cadrul proiectului „Continuarea dezvoltarii capacitatii tehnice a D.N.A in investigarea infractiunilor impotriva intereselor financiare ale U.E.” cofinantat de OLAF in cadrul programului Hercule III Technical Asistance. Potrivit unosr surse judiciare, contactractul era pentru achizitia unei drone de supraveghere in valoare de 55 de mii de euro.

Iata comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 16 noiembrie 2021, a inculpatului Despa Nicolae Razvan, specialist in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunii de luare de mita.

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Razvan, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor in cauza) suma de 15.000 euro si, dupa mai multe „negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro (platibila in doua transe), in legatura cu indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu.

Concret, banii respectivi ar fi fost pretinsi in legatura cu un contract de achizitie publica pe care omul de afaceri intentiona sa il incheie cu Directia Nationala Anticoruptie in cadrul proiectului „Continuarea dezvoltarii capacitatii tehnice a D.N.A in investigarea infractiunilor impotriva intereselor financiare ale U.E” cofinantat de OLAF in cadrul programului Hercule III Technical Asistance.

In contextul mentionat mai sus, la data de 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Razvan a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 17 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Razvan urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. (V.E.)

Foto: arhiva

Leave a Reply