Pensionare! Judecatorul sindic de la Tribunalul Timis care trebuia sa solutioneze dosarul insolventei SC Kasdum-GF SRL Timisoara, cu un prejudiciu de peste 40 milioane de euro, eliberat din functie de CSM

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, in sedinta de astazi, eliberarea din functie, prin pensionare, a unuia dintre cei mai contestati judecatori sindici de la Tribunalul Timis, din ultima perioada. Este vorba despre Craciun Cristina – Gina, care-si va pune roba in cui imediat dupa ce presedintele Klaus Iohannis va semna decretul de eliberare din functie.


Printre dosarele aflate pe rolul Tribunalului Timis, pe completul condus de acest magistrat, se afla si insolventa SC Kasdum-GF SRL Timisoara, firma de constructii controlata de afaceristul Lucian Caraiman (foto), fostul partener de afaceri a milionarului Georgica Cornu, in care datoria revendicta de creditori este de peste 40 milioane de euro.

De asemenea, va pleca din sistemul judiciar, prin pensionare, si Mihancea – Rudareanu Laura, presedintele Sectiei a II-a civila a Tribunalului Timis.

Tot in sedinta de astazi, s-a aprobat eliberarea din functie prin pensionare a judecatoarei Magurean Marioara – Rodica, de la Tribunalul Caras-Severin, care, in urma cu aproape 10 ani, a fost la un pas de excludere din magistratura din cauza relatiei extraconjugale cu un avocat din Baroul Caras-Severin, sotul unei judecatoare de la Curtea de Apel Timisoara. Eliberarea din functie a judecatoarei din Caras-Severin, incepand cu data de 1 ianuarie 2022.

In timp ce unii judecatori sunt la final de drum in sistemul judiciar, altii avanseaza profesional, fiind la apogeul carierei. Astfel, Lucaciuc Stefan-Ioan a fost numit in functia de presedinte al Sectiei a II-a civila a Curtii de Apel Timisoara, pe o perioada de 3 ani, incepand cu 23.11.2021, iar Ivancu Beatrice-Mihaela, delegare prelungita la conducerea Sectiei I civile a Tribunalului Timis, incepand cu 16.11.2021, pana la ocuparea functiei, prin numire, in conditiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.

Reamintim ca, in sedinta din 17 noiembrie, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM a decis sanctionarea a patru judecatori trimisi in judecata de Inspectia Judiciara.

Este vorba despre Monica Fenesan, judecator la Judecatoria Cluj Napoca, suspendatadin functie timp de patru luni, Elena Nita, magistrat asistent in cadrul ICCJ, diminuarea indemnizatiei cu 20% timp de trei luni, Silvia Valentina Toma, magistrat asistent in cadrul ICCJ, diminuarea indemnizatiei cu 15% timp de o luna, Elena Daniela Opris, judecator la Curtea de Apel Bucuresti, diminuarea indemnizatiei cu 10% timp de trei luni.

Deciziile nu sunt definitive, ci pot fi atacate cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In cazul lui Cristi Vasilica Danilet, trimis in judecata disciplinara de Inspectia Judiciara pentru incalcarea prevederilor legale referitoare la declaratiile de avere, declaratiile de interese, incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii (art. 99, lit a) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor), pronuntarea a fost amanata pentru termenul din 8 decembrie. (G.I.)

Leave a Reply