DOLIU in justitia banateana! A murit Gheorghe Pinteala, fost procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara

Justitia banateana este in doliu, in acest inceput de an, dupa moartea fulgeratoare a fostului procuror Gheorghe Pinteala, 67 de ani, care a fost eliberat din functie, prin pensionare, in iulie 2017, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara.


Fostul magistrat a decedat la Spitalul „Victor Babes” din Timisoara, unde a fost transferat de la Caransebes, cu o forma grava de infectie pulmonara. In ciuda eforturilor medicilor, fostul procuror nu a mai putut fi salvat, decedand in data de 8 ianuarie.

Gheorghe Pinteala a fost numit in functia de procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Caransebes, in iunie 1996, printr-un decret semnat de presedintele Ion Iliescu. Urca treptele profesionale pana la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, unde a detinut functia de sef Sectie Urmarire Penala.

Din 1996 a desfasurat o sustinuta activitate si in invatamantul superior, impartasind tainele Dreptului studentilor din cadrul Universitatii „Eftimie Murgu” din Resita, Universitatii „Dimitrie Cantemir” din Timisoara, Universitatii „Tibiscus” Timisoara, Universitatii Politehnica din Timisoara si Facultatii de Drept si Stiinte Administrative a Universitatii Craiova.

In anul 1981 i s-a nascut fiica Andrada Georgiana Pinteala, in prezent – executor judecatoresc la Caransebes.

Cei care doresc sa-i aduca un ultim omagiu, o pot face la domiciliul din Jupa, nr. 83. Slujba de inmormantare va avea loc, miercuri, 12.01.2022, incepand cu ora 12, la Jupa, dupa care, cortegiul funerar se va indrepta spre Biserica Sfantul Ioan din Caransebes. Sincere condoleante familiei indurerate. (I.P.)




Leave a Reply