„Protestul Paturilor”, la Timisoara! Grupul civic Liga Vest face un apel la oamenii cu suflet sa doneze paturi si pilote pentru bolnavii de cancer

Cand administratia esueaza, trebuie sa ne ajutam intre noi! Aceasta reactie la neputinta administratiei Fritz, din cauza careia bolnavii de cancer tremura in spitale, vine din partea Grupului civic Liga Vest, care a hotarat sa organizeze actiunea caritabila “Caldura din suflet” – Protestul Paturilor.


Timisoreni si nu numai, sunt invitati sa doneze paturi si pilote pentru bolnavii de la Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal Timisoara, care tremura in saloane la temperaturi care ajung si la 10 grade, conform unui tabel facut public de consilierul local Radu Toanca.

Tinand cont de prognoza meteo deloc incurajatoare si de temperaturile scazute ce se anunta saptamana viitoare, vom incerca sa dam o mana de ajutor spitalelor si institutiilor sociale in care oamenii sufera din cauza frigului si a lipsei agentului termic.

Paturile si pilotele trebuie sa fie noi, pe cat posibil ambalate, pentru a respecta normele igienico-sanitare legale in contextul pandemic dar si pentru cresterea sigurantei pacientilor internati in clinica.

Actiunea este si un manifest fata de modul deficitar si extrem de sovaielnic in care administratia Mun. Timisoara gestioneaza problema agentului termic si situatia Colterm.

Cand administratia esueaza si devine incapabila in a oferi cetatenilor confort si siguranta, trebuie sa ne ajutam intre noi.

Intalnirea va avea loc luni, 24 ianuarie 2022, incepand cu ora 15, in fata Clinicii de Oncologie de pe Bulevardul Victor Babes, nr. 22, Timisoara.

Va asteptam alaturi de noi!”, este mesajul postat pe Facebook de Liga Vest. (M.I.)

 

Leave a Reply