FOTO Au venit americanii! Primele doua convoaie cu tehnica militara au intrat in Romania pe la Vama Nadlac si se deplaseaza catre baza militara Mihail Kogalniceanu din Constanta

Primul convoi cu tehnica militara a unui detasament american, ce va fi prezent in Romania ca parte din angajamentul SUA fata de aliatii NATO, a intrat in Romania, miercuri seara, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac I. Convoiul format din transportatoare blindate si echipamente militare a avut culoar special de trecere la frontiera, iar camioanele s-au oprit intr-o parcare din punctul de frontiera.


Comandantul Batalionului 191 Infanterie Arad, locotonent-colonel Ioan Sorin Semeniuc, cel care a intampinat camioanele americane, a declarat ca, in total, sunt trei convoaie formate din cate 20 de camioane, ca acestea vin din Germania si merg la baza Mihail Kogalniceanu din Constanta. Semeniuc a mai precizat ca militarii vor sosi „in zilele urmatoare pe baza unui grafic de dislocare”.

Autovehiculele din coloana sunt insotite de autospeciale ale Politiei Militare si se vor deplasa pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Ramnicu Valcea – Pitesti – Bucuresti – Mihail Kogalniceanu.

In aceasta dimineata, dupa ce peste noapte a fost incartiruit la Nadlac, primul convoi a plecat spre baza NATO de la Mihail Kogalniceanu, iar, pe traseu, antemergatorii de la Politia Militara vor dispune masuri pentru asigurarea fluentei in trafic si informarea conducatorilor auto asupra eventualelor restrictii rutiere.

Detasamentul american care va stationa in tara noastra va purta denumirea Task Force (TF) Cougar si va fi constituit, in principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie.

Militarii americani vor actiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adauga militari cu alte specialitati din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).

MApN a informat ca restul tehnicii de lupta, precum si militarii acestui batalion vor sosi in Romania in perioada imediat urmatoare.

Pentagonul a transmis saptamana trecuta ca 1.000 de militari americani vor fi repozitionati din Germania in Romania.

Regimentul 2 de Cavalerie va mobiliza un escadron de cavalerie in Romania, ca masura care arata angajamentul nostru pentru Alianta NATO. In spatele meu si in jurul nostru puteti vedea aceste cuvinte devenite realitate. Soldatii nostri pregatesc pentru transport vehiculele Stryker si alte echipamente importante pentru misiune, iar primii soldati din Regimentul 2 de Cavalerie au ajuns in Romania in ultimele 24 de ore.

Alaturi de vehiculele Stryker pe care le vedeti aici, cativa din cei mai buni barbati si femei ai Americii au plecat deja sau urmeaza sa plece catre Romania in zilele urmatoare. Ei reprezinta baza acestei echipe armate combinate incredibile si membri mandri ai acestei Aliante.

Misiunea clara a acestor soldati este de a demonstra angajamentul nostru ferm catre aliatii nostri. Din baza avansata din Romania, soldatii nostri vor lucra indeaproape cu fortele din tara gazda si partenera. Impreuna, vor realiza antrenamente dure, realiste, care vor creste gradul de interoperabilitate si incredere”, a declarat Joe Ewers, colonel in Regimentul 2 de Cavalerie.

In aceasta dimineata, putin inainte de ora 9, al doilea convoi cu tehnica militara americana a ajuns in Vama Nadlac. (I.P.)

Leave a Reply