VIDEO Fostul dispecer al Politiei Municipiului Timisoara, lasat “pieton” de doi agenti de la Sectia 1! Permis suspendat si amenda, sub pretextul ca a trecut pe culoarea rosie a semaforului

Fostul dispecer de la Politia Municipiului Timisoara, agentul sef principal George Tecu, care s-a pensionat cu scandal dupa ce si-a pierdut functia in favoarea unei tinere politiste din Deta, a fost protagonistul unui incident rutier, in noaptea de 5/6 aprilie, in urma caruia a ramas fara carnet de conducere pe o perioada de 60 de zile si va trebui sa plateasca o amenda de 1.160 de lei.


Politistul pensionar, care, in ultimii ani, a devenit un apreciat instructor auto, acuza faptul ca a fost dat in consemn pe strazile orasului, pentru ca numai asa isi poate explica zelul colegilor sai mai tineri, care-l opresc, mai tot timpul, sub pretextul unor controale de rutina. Ieri noapte, in jurul orei 1, a fost oprit pe strada Oituz, in apropierea punctelor cardinale, si i s-a adus la cunostinta faptul ca a trecut pe culoarea rosie a semaforului.

Initial, a crezut ca agentii din echipajul rutier ii joaca vreo farsa, insa si-a dat seama, rapid, ca tot ce i se intampla este cat se poate de serios, cand i s-a comunicat ca a trecut pe culoarea rosie a semaforului si ca va ramane fara carnet.

“In zadar le-am spus ca am trecut pe culoarea verde, ca nici nu au vrut sa auda! Mi-au cerut actele si au inceput sa completeze procesul verbal. Am iesit din masina si le-am spus ca sunt coleg de-al lor, ca am fost politist 27 de ani, ca sunt instructor auto si ca am vreo 20 de cursanti pe care trebuie sa-i pregatesc.

Nici nu m-au bagat in seama. Ba, da, mi-au comunicat ca, deoarece nu am asteptat in masina, imi mai adauga 30 de zile la perioada de suspendare a carnetului. In total, 60 de zile. Amenda aplicata a fost maxima, plus 12 puncte de penalizare. M-au tocat marunt. Ca sa nu plec, m-au si blocat, ocupand prima banda de circulatie si stanjenind traficul.

Nici nu au vrut sa se prezinte… Nu mi-a venit sa cred ca doi tineri agenti, abia avansati la gradul de agent principal, au o asemenea atitudine fata de un coleg pensionar. Pentru ca aveau nevoie de un martor, unul dintre ei a traversat strada, fara cascheta, si a oprit un conducator auto, pe care l-a pus sa semneze. Daca nu mi s-ar fi intamplat mie acest lucru, nu as fi crezut ca asa merg lucrurile in Politia Romana”, ne-a declarat George Tecu.

In cursul zilei de astazi a luat legatura cu avocatul Florin Kovacs, care a acceptat sa-l reprezinte in instanta, pentru ca va contesta procesul verbal in care, la obiectiuni, a semnalat faptul ca a trecut pe culoarea verde a semaforului. Cu siguranta, agentul principal Denis Buncianu va trebui sa faca un raport, pentru a relata cum s-au intamplat lucrurile, din punctul sau de vedere… (G.I.)

 

2 thoughts on “VIDEO Fostul dispecer al Politiei Municipiului Timisoara, lasat “pieton” de doi agenti de la Sectia 1! Permis suspendat si amenda, sub pretextul ca a trecut pe culoarea rosie a semaforului

  1. La ora 01, sa faci circulație când orașul e plin de hoti; agenți de siguranța publica fac circulație!!! Sa-i văd la dirijarea traficului dacă sunt buni!

  2. Uite de ce este utila o camera de bord: este cel mai fidel martor care te poate scoate din belea!

Leave a Reply