Un nou incident bizar cu tramvaiul turcesc Bozankaia, la Timisoara! S-a blocat pe sine, in zona Garii de Nord, dand peste cap si circulatia rutiera

Luni, 6 iunie, noul model de tramvai din Timisoara, produs de turcii de la Bozankaya, a ramas blocat pe sine, in zona Garii de Nord, incurcand, pentru circa zece minute, si circulatia, potrivit unui trecator. Este a doua oara cand se intampla acest lucru, dupa ce sambata acelasi lucru s-a intamplat si in zona Badea Cartan.


La Gara de Nord, si tramvaiele mai vechi raman blocate destul de des, pentru ca ar ramane fara curent, fiind si linie de troleibuz in acea intersectie. Daca pun frana, acestea nu au cum sa continue deplasarea. Spre deosebire de celelalte, tramvaiele Bozankaya au si baterie.

Potrivit reprezentantilor STPT, si acum a fost o problema cu sectorizarea, dar dupa cinci minute tramvaiul s-a miscat din loc. In legatura cu incidentul de sambata, compania inca asteapta sa primeasca la randul ei raspunsuri de la firma producatoare.

Reamintim ca Primaria Timisoara a contractat 21 de tramvaie de la firma Bozankaya Otomotiv, din Turcia. Primele cinci garnituri au fost livrate, urmand ca celelalte sa ajunga la Timisoara, conform calendarului, pana in anul 2023.

Fiecare mijloc de transport costa 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime si o capacitate de 200 de calatori, din care 48 de locuri pe scaune. Toate costa aproape 50 de milioane de euro, din care mai bine de 80% reprezinta fonduri europene nerambursabile obtinute prin Programul Operational Regional. Restul sumei va fi acoperita de municipalitate prin credit. (Mara Ion)

Sursa foto: Ioan Dan Dinut/Facebook

Leave a Reply