Politistii care au amendat cetatenii in perioada pandemiei, obligati sa deconteze cheltuielile la procesele pierdute in instanta. Prima „victima”, o politista de la IPJ Bistrita-Nasaud

Politistii care au aplicat amenzi peste amenzi in perioada pandemiei de Covid-19 s-au trezit, acum, ca sunt obligati sa plateasca din propriile buzunare cheltuielile de judecata in procesele pierdute, pentru ca instantele stabilesc, pe banda rulanta, ca sanctiunile au fost ilegale.


Precedentul a fost creat de IPJ Bistrita-Nasaud, care i-a imputat unei politiste cheltuielile de judecata, dupa ce un proces-verbal de contraventie a fost anulat de judecatori.

Astfel, de ceea ce le era frica nu au scapat, iar pentru agentii din strada s-a deschis Cutia Pandorei. Astfel, procesele pierdute in instanta de institutiile subordonate MAI, pentru amenzile aplicate in pandemie, sunt imputate agentilor. Dupa cum semnaleaza Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC), o politista din Bistrita-Nasaud a fost obligata de conducerea IPJ sa plateasca cheltuielile de judecata, care reprezentau mai mult de jumatate din salariul acesteia.

”Pe fondul masurilor legislative luate, atunci, in viteza, al campaniilor de presa agresive, al dispozitiilor prezidentiale televizate, repetate la 2-3 zile, al indicatiilor pretioase primite, vreme indelungata, seara de seara, prin mass-media, de la mai-marii MAI, precum si al presiunii psihologice instituite de catre sefii ierarhici asupra politistilor, o colega mai putin experimentata a aplicat o sanctiune contraventionala administratorului unei terase care functiona dupa ora 22.

Instanta de judecata a anulat procesul-verbal si a obligat IPJ la plata a peste 1.000 lei cheltuieli de judecata. Comisia de cercetare administrativa a IPJ i-a imputat agentei de politie suma respective, care reprezinta mai mult de jumatate din salariul ei de functie pe o luna, fapt pentru care colega noastra s-a adresat sindicatului pentru asistenta juridica (aparare)”, se arata intr-un comunicat al SNPPC.

Totodata, sindicatul sustine ca cei care i-au obligat pe politisti sa actioneze haotic, sa alunge lumea de pe strazi, sa inchida terase, sa efectueze controale la domiciliile carantinatilor, sa interzica nunti, botezuri si inmormantari, sa verifice conformitatea mastilor de protectie si a certificatelor verzi, sa aplice amenzi usturatoare si sa intocmeasca dosare penale, nu au suportat niciun fel de consecinta.

”Politia nu trebuie sa se mai ploconeasca in fata politicului”

Presedintele SNPPC, Vasile Zelca, ne spune ca toate actele normative din pandemie s-au facut pe genunchi, astfel ca se emiteau ordonante cu aplicabilitate de a doua zi. ”Asa se intampla cand ai niste sefi obedienti, politruci de doi lei, care cer tot timpul sa dai amenzi, ca sa vada lumea ce mare scofala a facut Guvernul cu interdictiile pe care le-a dat. Institutia nu trebuie sa se mai grabeasca sa se ploconeasca in fata politicului. Aproape toate ordonantele pe care le-a dat Guvernul pe Legea 55/2020 au fost declarate neconstitutionale. In urma cu vreo trei saptamani, Camera Deputatilor a legiferat anularea tuturor sanctiunilor date la frontiera celor care nu si-au declarat domiciliile unde isi vor petrece izolarea sau carantinarea. Deci totul a fost o prostie crasa. Iar acum vedem ca institutiile MAI nu-si asuma niste responsabilitati. Sefii de la IPJ Bistrita Nasaud spun ca politista nu trebuia sa aplice sanctiunea, dar, cand a aplicat-o, s-au laudat cu ea la Bucuresti. Obligatia sefilor este sa faca instructajul politistilor, sa-i indrume, sa-i coordoneze si sa-i controleze”, ne-a declarat presedintele SNPPC, Vasile Zelca.

Toate amenzile au incalcat legea

Sindicalistii din MAI sustin ca politicul trebuie sa-si asume si sa anuleze toate amenzile date in pandemie. Acestia arata ca, daca se apuca CCR-ul sa o ia la bani marunti, toata legislatia pe Covid este neconstitutionala. ”In primul rand nu s-a respectat nimic din OG 2/2002, privind aplicarea sanctiunilor contraventionale, care spune ca orice act normativ sanctionatoriu devine aplicabil dupa cel putin 15 zile de la emiterea lui, tocmai ca sa existe o perioada de conformare. Nu poti sa dai azi o ordonanta ca de maine o societate comerciala trebuie sa aiba paravan de Plexiglas, de exemplu. Nu poti sa dai la 10 noaptea o lege ca, de la 12 noaptea, sa-l omori pe om ca nu are nu stiu ce”, ne-a mai precizat Vasile Zelca, presedintele SNPPC. (I.P.)

Sursa: national.ro

One thought on “Politistii care au amendat cetatenii in perioada pandemiei, obligati sa deconteze cheltuielile la procesele pierdute in instanta. Prima „victima”, o politista de la IPJ Bistrita-Nasaud

  1. Bai tovarasul militian sindicalist,de ce dezinformezi,scrie acolo cit incaseaza net persoana de sex feminin in cauza,nu veni cu avioane cu ,, jumatate,, din salariu de functie.

Leave a Reply