Dansul la bara si Padelul, doua noi sporturi recunoscute oficial in Romania. Ordinele de ministru au fost publicate in Monitorul Oficial

Ministerul Sportului a anuntat ca, in Romania, s-a recunoscut, oficial, practicarea a doua noi ramuri sportive: Pole Sport – Sportul la Bara si Padelul. Ordinele de ministru au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 760, din data de 29 iulie 2022.


Sportul la Bara este un sport care combina gimnastica artistica si acrobatia, executate pe o bara verticala, iar Padelul se joaca in echipe de cate doua persoane, pe un teren asemanator celui de tenis, dar cu pereti de sticla, se specifica in comunicatul ministerului.

Daca Pole Sport – Sportul la Bara necesita agilitate, forta, echilibru, anduranta si flexibilitate, fiind accesibil preponderent sportivilor foarte bine antrenati, Padelul are o mai mare deschidere catre sportul de masa si se bucura de popularitate in randul familiilor sau al grupurilor de prieteni, datorita usurintei cu care se practica.

Pole Sport include elemente artistice, dar este bazat mai mult pe miscari atletice si merit tehnic, fiind evaluat pe baza unui Cod de Punctaj original, in conformitate cu sporturi standard olimpice, precum sariturile in apa, patinajul pe gheata si gimnastica ritmica.

Padelul cuprinde un ansamblu de exercitii fizice complexe care angreneaza atat partea inferioara, cat si cea superioara a corpului, fiind un sport care combina tenisul cu squash-ul si care pune accent pe efort fizic, socializare si relaxare. (C.R.)

Leave a Reply