FLAGRANT. Ofiter SRI retinut de procurorii DNA imediat dupa ce a primit o spaga de 2.500 de euro. Denuntatorul era vizat de SRI intr-o “lucrare” si i s-a promis ca problema se va rezolva

Procurorii militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul pentru efectuarea urmaririi penale in cauze privind infractiunile de coruptie savarsite de militari au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand cu data de 20 august 2022, fata de inculpatul Popescu Bogdan, ofiter in cadrul Serviciului Roman de Informatii (S.R.I) – Directia Regionala de Informatii Dobrogea, cu gradul de capitan, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de trafic de influenta.


In ordonanta procurorilor militari se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

La data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan, in calitatea mentionata, i-ar fi pretins unei persoane, martor in cauza, suma de 2.500 de euro, lasand sa se inteleaga ca are influenta asupra unor functionari din cadrul Serviciului Roman de Informatii, astfel incat sa ii determine sa nu isi indeplineasca un act ce intra in atributiile de serviciu ale acestora si care ar fi vizat persoana respectiva.

La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro in scopul anterior mentionat, imprejurare in care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul Popescu Bogdan trebuie sa respecte o serie de obligatii intre care sa se prezinte la organul de urmarire penala ori de cate ori este chemat, sa se prezinte la Inspectoratul de Politie Judetean Constanta, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat, sa nu ia legatura, direct sau indirect, si sa nu comunice pe nicio cale cu persoane mentionate in ordonanta.

Inculpatului i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

Inculpatului i s-a adus la cunostinta calitatea procesuala in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofiterilor de politie din cadrul Directiei Generale Anticoruptie. (I.P.)

Sursa foto: arhiva

Leave a Reply