Politistul Ioan Canarau, agent principal sef la Politia Roman si, pana in urma cu doua luni, vicepresedinte al Sindicatului Europol, a fost lasat de colegii sai fara certificatul de inmatriculare al masinii anticoruptie cu care a facut turul Europei, dupa ce a fost depistat in trafic cu probleme tehnice majore la autovehicul.
Potrivit unor surse oficiale, citate de stiripesurse.ro, politisti ai Biroului Rutier Roman l-au depistat in trafic, pe 9 septembrie, pe Ioan Canarau, in timp ce conducea un autovehicul marca Volkswagen Transporter, in municipiul Roman, din judetul Neamt.
Masina avea aplicate, pe geamurile laterale si luneta, folii neomologate si nemarcate corespunzator, dar si deficiente periculoase la instalatia de iluminare semnalizare, precum si alte defectiuni tehnice, constatate impreuna cu inspectori tehnici din cadrul R.A.R Neamt.
Conducatorul auto a fost sanctionat cu amenda in valoare de 1.305 lei. Concomitent, s-a luat masura retinerii certificatului de inmatriculare, potrivit surselor.
Ioan Canarau si-a anuntat demisia din functia de vicepresedinte al Sindicatului Europol, unul dintre cele mai cunoscute sindicate din tara, in luna iulie 2022, in urma pozitiilor publice critice fata de decidentii politici. In august, dupa ce si-a tapetat masina cu mesaje anti Politia Romana, a plecat intr-un tur de imagine prin Europa, pentru a atrage atentia asupra coruptiei din sistemul politienesc. (V.E.)