Ambasadorul Belgiei, in vizita la Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis. Comunitatea de afaceri belgiana din Timis numara 108 firme, cu un capital de 8,1 milioane de euro (P)

In cursul zilei de 29 septembrie, presedinta Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis (CCIAT), Florica Chirita, a primit vizita oficiala a ambasadorului Regatului Belgiei in Romania, E.S. Philippe Benoit, aflat la Timisoara cu ocazia deschiderii primului Consulat Onorific al Belgiei in orasul de pe Bega.


Inaltul oficial a fost insotit de Ewoud Roes, sef adjunct al Misiunii diplomatice belgiene, Alain Schodts, director executiv al Camerei de Comert Belgia – Luxembourg – Romania – Rep. Moldova (BEROCC) si Ovidiu Sandor, Consulul Onorific al Belgiei la Timisoara.

Principalul obiectiv al intalnirii l-a constituit identificarea de noi oportunitati bilaterale de afaceri si investitii dar si elaborarea unei agende de lucru comuna, cu actiuni in beneficiul comunitatilor de afaceri din cele doua tari.

In deschiderea intalnirii, presedinta CCIAT a facut o prezentare succinta a principalilor indicatori economici ai judetului Timis si a locului pe care economia timiseana il ocupa in context national cat si o prezentare a activitatilor si premierelor camerei timisene.

„Conform statisticilor Oficiului Registrului Comertui, in judetul Timis opereaza un numar de 108 firme cu asociati din Belgia, cu o valoare a capitalului social subscris de 8.147.032 euro. Nu este o cifra semnificativa, si, de aceea, doresc sa plecam din aceasta intalnire cu o agenda de lucru concreta, sa organizam evenimente impreuna care sa permita o mai buna cunoastere a oportunitatilor de afaceri, astfel ca numarul companiilor belgiene ce investesc in judetul nostru sa creasca”, a mentionat presedinta CCIAT.

In acest context, directorul executiv al BEROCC a lansat Camerei timisene invitatia de a organiza, in cursul lunii mai a anului viitor, cand Timisoara va fi capitala europeana a culturii, „Saptamana belgiana”, un eveniment dedicat networkingului in afaceri, avand ca tema agricultura si industria agro-alimentara, un domeniu de referinta al economiei timisene.

Evenimentul va cuprinde un forum de afaceri axat pe intalniri B2B, o miniexpozitie cu produse din Belgia, vizite la companii de profil, o cina de gala si o seara a culturii belgiene.

In plus, presedinta CCIAT a propus organizarea, in toamna anului viitor, a unei misiuni economice timisene in Belgia, la Bruxelles.

“Companiile belgiene sunt mai putin prezente in Banat, de aceea imi exprim intreaga deschidere pentru a sprijini organizarea acestor actiuni. Belgia si Bruxelles-ul sunt sinonime ale valorilor europene, iar Timisoara este considerata, pe buna dreptate, unul din cele mai europene orase din sud estul Europei. (…) Bruxelles-ul este si un important centru cultural si artistic, statut spre care aspira si Timisoara”, a declarat E.S. Philippe Benoit, ambasadorul Regatului Belgiei in Romania. (I.P.)


Informatii suplimentare la tel. 0722503138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica Olinic – consilier Relatii Publice.

Leave a Reply