Acuzatii de spionaj economic la NIS Petrol Romania, in legatura cu zacamintele de petrol si gaze din Timis! Descinderi ale procurorilor DIICOT la adrese din Timisoara si Bucuresti

Mai multe birouri ale NIS Petrol, filiala din Romania a Gazprom, care a obtinut dreptul de a face prospectiuni in Timis inca din 2014, sunt vizate de perchezitii ale procurorilor DIICOT. Anchetatorii au descins luni, 3 octombrie, la cinci adrese din Timisoara si la trei din Bucuresti.


Politistii de la Crima Organizata si jandarmii au descins, sub coordonarea procurorilor DIICOT, la sediul NIS Petrol din Timisoara, companie sarba controlata de grupul rusesc Gazprom Neft.

Potrivit sursei citate, perchezitii au fost realizate atat in birourile companiei NIS Petrol (Nafta Industrija Srbije) de pe Calea Torontalului din Timisoara, cat si in locuinte ale angajatilor firmei din Timisoara si Bucuresti.

Sursa citata mai arata ca ancheta vizeaza transmiterea ilegala de date informatice, de informatii privind zacaminte de titei din Romania, si accesarea ilegala a unor sisteme.

In octombrie 2019, „Adevarul” a prezentat modul in care un dosar care viza scoaterea din tara a unor documente secrete de catre un angajat al Nis Petrol, filiala din Romania a Gazprom, este plimbat de cinci ani intre procurori, dupa ce un geolog sarb a fost prins in vama cu documente secrete.

La vremea respectiva, cele mai grave dintre acuzatii au fost clasate, cercetarile continuand, la vremea respectiva, fata de o angajata a Gazprom acuzata de fals.

In cadrul anchetei penale, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a transmis ca nu poate oferi un raspuns „deplin documentat” intrucat din cererea procurorului nu rezulta daca documentele au antet sau nu, din ce data sunt, daca mai sunt de actualitate si „daca prin continut se circumscriu nivelului de secretizare ce rezulta din inscriptionarile pe care le poarta”.

Totusi, ANRM arata ca „mare parte din documente par a se circumscrie unor tipologii de documente din categoria secret de serviciu”.

Potrivit pressalert.ro, ancheta DIICOT este una extrem de complexa si a beneficiat de suport informativ din partea principalelor servicii de informatii din Romania – SRI si SIE. De cand NIS Petrol a inceput sa faca prospectiuni in judetul Timis, a adunat o serie de informatii despre rezervele de petrol si gaze din respectivele perimetre.

Cu toate ca avea obligatia de a transmite aceste date statului roman, reprezentat prin ANRM, ca proprietar al terenurilor respective, NIS Petrol, subsidiara Gazprom, a transmis toate informatiile direct catre Belgrad si de acolo, cel mai probabil, catre Moscova.

Practic, autoritatile romane nu au avut acces la informatiile esentiale despre rezultatul prospectiunilor efectuate in Timis de catre Nis Petrol. Mai multe persoane din conducerea companiei urmeaza sa fie audiate la sediul DIICOT Timisoara, fiind acuzate de comiterea infractiunilor de „divulgarea informatiilor secret de serviciu sau nepublice si transfer neautorizat de date informatice”.

Reamintim ca, la inceputul lunii octombrie 2014, NIS Petrol Romania, parte a grupului rus Gazprom, a anuntat, la Sannicolau Mare, deschiderea activitatilor de prospectare geofizica pentru petrol si gaze naturale in perimetrele comunale din Periam si Biled, suprafata pe care urma sa se desfasoare operatiunile fiind de 580 km patrati, din aria localitatilor Cenad, Dudestii Vechi, Valcani, Beba Veche, Tomnatic, Teremia Mare, Comlosul Mare, Gottlob si Sannicolau Mare. (V.E.)

Leave a Reply