Puls VALUTAR. Bitcoin, depreciere abrupta de la 69.000 la 15.686 dolari, dupa ce platforma Binance a renuntat la preluarea FTX

Leul a avut, ieri, o evolutie pozitiva fata de euro, insa a pierdut teren in fata celorlalte monede majore, in timp ce pietele asteptau publicarea datelor privind inflatia din Statele Unite, principalul indicator luat in calcul de Rezerva Federala atunci cand isi stabileste politica monetara.


Cursul monedei unice a scazut de la 4,9052 la 4,8919 lei. In cursul noptii, cotatia euro a atins in Asia un minim de 4,877 lei, iar transferurile locale se realizau in culoarul 4,888 – 4,899 lei.

Bancile raspundeau la semnalele transmise atat de BNR, cat si de Consiliul Concurentei, iar dobanzile din piata monetara cunosteau noi scaderi.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut de la 8,13 la 8,10%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 8,27 la 8,26%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a coborat de la 8,43 la 8,42%.

Euro a testat, miercuri, atingerea valorii de 1,01 dolari, care ar fi reprezentat maximul ultimelor doua luni. Cresterea a survenit ca un raspuns la rezultatul incert al alegerilor partiale din Statele Unite.

Joi, cotatia a atins un maxim de 1,0043 dolari dupa care a alunecat la 0,9936 dolari, ceea ce a facut ca media monedei americane sa creasca la 4,9207 lei.

Incertitudinea in privinta politicii monetare a Fed si a inflatiei din SUA a majorat plasamentele in moneda elvetiana, considerata drept un „refugiu”, iar media acesteia a urcat de la 4,9560 la 4,9722 lei, in timp ce cursul lirei sterline a crescut la 5,5952 lei.

Metalul galben se tranzactiona intre 1.705 si 1.733 dolari/uncie, ceea ce a facut ca pretul gramului de aur sa urce la 270,0121 lei.

In regiune, media monedei poloneze se deprecia la 4,7146 zloti/euro, iar a celei maghiare se intarea la 401,91 dolari.

In noiembrie trecut, bitcoin se apropia de pragul de 69.000 dolari. Un an mai tarziu, criptomoneda a scazut pana la 15.686 dolari, maximul zilei de joi fiind de 17.034 dolari. La randul sau, ether a alunecat la 1.084 – 1.225 dolari.

In spatele acestei evolutii negative a monedelor digitale sta decizia platformei Binance de a renunta la preluarea FTX, principala sa rivala sale, ceea a sters miliarde de dolari din bilanturi. Se demonstreaza astfel fragilitatea acestei piete in fata cresterii dobanzilor, care imping investitorii catre plasamentele „clasice”. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply