Avocata din Iasi retinuta in dosarul mafiei pacanelelor, plasata sub control judiciar! Gruparea infractionala, condusa de o „sageata” a clanului Cordunenilor

Avocata Ioana Gherghe din Iasi a fost plasata sub control judiciar in dosarul mafiei pacanelelor, nume de cod „Las Vegas”, in care intrerlopii din clanul Corduneanu, tot din Iasi, dar si fostii locotenenti ai Camatarilor, Marian Box si Florin Spac, sunt acuzati de santaj la adresa patronilor unor sali de jocuri de noroc.


Avocata Ioana Gherghe este acuzata de procurori de favorizarea faptuitorului, pentru ca si-ar fi depasit atributiile de aparator in dosarul in care lantul de sali de jocuri de noroc “Las Vegas” a tocmit interlopi cunoscuti, printre care Marian Box, Spac si Cordunenii, pentru a intimida concurenta.

Avocata Ioana Gherghe a fost initial retinuta si propusa pentru arestare, insa Curtea de Apel Bucuresti a plasat-o sub control judiciar.

“Invocand calitatea de aparator ales al unei persoane, Ioana Gherghe a participat la audierea acesteia, asigurandu-se ca nu relateaza adevarul si comunicand ulterior continutul declaratiei membrilor grupului infractional organizat, ajutandu-i pe acestia sa ingreuneze si impiedice cercetarile desfasurate in cadrul unui dosar inregistrat la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi cu privire la infractiunea de loviri sau alte violente comise de acestia”, arata procurorii.

Grupare mafiota care opera la nivel national

Gruparea ar fi fost condusa de Florin Spac, fost luptator al clubului Dinamo si un apropiat al clanului Corduneanu, Marian Sirbu, zis Box, fost locotenent al Camatarilor, si fratii Costel, Adrian si Bogdan Corduneanu, din Iasi, care erau responsabili pentru zona Moldovei.

La cele 123 de perchezitii domiciliare din aceasta saptamana, au fost descoperite sume totalizand peste 500.000 de euro, o arma cu glont detinuta ilegal (cu incarcator si 2 cartuse), doua arbalete, arme albe, 40 de kilograme de materiale pirotehnice clasa F1, F2, F3, 8 pungute ce contin substanta alba pulverulenta (cocaina), precum si inscrisuri.

Cu privire la infractiunile de santaj, din cercetari a rezultat ca acestea au fost comise impotriva unui numar de 16 persoane.

Una dintre persoanele vatamate a fost lipsita de libertate, nefiindu-i permis sa paraseasca zona din fata salii de jocuri de noroc pana la sosirea a doi dintre membrii marcanti ai grupului. Cu aceeasi ocazie, acesteia i-a fost smuls din mana telefonul mobil, pe care inculpatii l-au aruncat pe podea si l-au calcat in picioare.

Interlopii interveneau in forta ca sa inchida salile de jocuri de noroc concurente, sa renunte la brandul detinut anterior de firma concurenta, sa modifice fatada spatiilor destinate desfasurarii activitatii, sa renunte la spatiile pe care le detineau in chirie pentru functionarea unor sali de jocuri de noroc, sa renunte la pozitia detinuta la o societate concurenta si sa incadreze in cadrul societatii detinute de grup, sa plateasca datoriile acumulate fata de societatile detinute de grup, sa renunte la castigurile realizate in urma plasarii de pariuri sportive, sa nu mai frecventeze niciodata salile de jocuri de noroc administrate de grupul infractional organizat, sa restituie sume de bani despre care membrii grupului infractional organizat apreciau ca ar fi fost sustrase din incinta salilor de jocuri de noroc, sa remita contravaloarea reparatiei aparatelor de tip ”slot-machine” avariate si sa stearga postarile de pe retelele de socializare prin care denigrau activitatea salilor de noroc administrate de grup.

In 2018, Florin Spac ar fi fost recrutat de fratii Mihaita si Sorin Doroftei, proprietarii lantului de cazinouri Las Vegas.

Spac a adus mai multi intrerlopi, majoritatea cunoscuti cu antecedente penale, care apoi erau angajati de fratii Doroftei pe functii fictive. In functie de rezultatele pe care le aveau in lupta cu firmele concurente, primeau, pe langa salarii, bonusuri importante care constau in autoturisme sau vacante exotice.

Atac respins de o firma de jocuri din Constanta

In urma cu un an, trei dintre membrii clanului si-au incercat norocul si la Constanta. Mai exact, acestia au lansat amenintari si au incercat sa-i santajeze pe reprezentantii firmei Magnum Games Constanta, dar nu au avut succes, fiind refuzati ferm. Contactati de catre reporterii Replica de Constanta, reprezentantii societatii au declarat ca ,,In cursul anului trecut, acestia au lansat amenintari si au incercat sa-i santajeze pe reprezentantii firmei Magnum Games Constanta, dar nu au avut succes, fiind refuzati ferm”. (V.E.)

Leave a Reply