A murit scriitorul Daniel Vighi, Cetatean de Onoare al Timisoarei, fondator al Societatii Timisoara si al Aliantei Civice

Scriitorul si profesorul universitar Daniel Vighi, fondator al Societatii Timisoara si al Aliantei Civice, a murit, sambata dimineata, dupa o lunga si grea suferinta, la Spitalul Judetean din Timisoara.


Daniel Vighi s-a nascut in data de 9 octombrie 1956 in localitatea Lipova din judetul Arad si a fost prozator, eseist si publicist roman. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Timisoara in 1980.

In decembrie 1989 a participat la miscarile de protest de la Timisoara care au declansat revolutia anticomunista. A fost profesor de literatura romana contemporana la Facultatea de Litere, Istorie si Teologie a Universitatii de Vest din Timisoara.

Universitatea de Vest din Timisoara si primarul Dominic Fritz au propus ca scriitorul Daniel Vighi, membru fondator al Societatii Timisoara, Aliantei Civice si al Asociatiei Culturale Ariergarda, sa primeasca distinctia de Cetatean de Onoare al Municipiului Timisoara.

Propunerea a fost aprobata de consilierii locali in data de 15 noiembrie, iar in 24 noiembrie, in cadrul unei ceremonii care a avut loc la Universitatea de Vest din Timisoara, insa de la care a lipsit, i-a fost acordat titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei.

Sincere condoleante familiei indoliate!  (I.P.)

Leave a Reply