Consilier juridic trimis in judecata de procurorii DNA. A cerut o spaga de 50.000 de euro pentru prelungirea unui contract de concesiune

Un consilier juridic de la Primaria Lupeni a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, dupa ce a fost arestat preventiv, fiind acuzat ca ar fi luat mita 7.000 de euro de la un om de afaceri, a informat vineri Directia Nationala Anticoruptie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia.


Potrivit procurorilor DNA, inculpatul indeplinea functia de consilier juridic principal, iar in perioada octombrie-noiembrie 2022 ar fi pretins de la un om de afaceri 50.000 de euro pentru prelungirea unui act de concesiune, dupa mai multe negocieri suma fiind redusa la 7.000 de euro, platibili intr-o singura transa.

„In perioada octombrie – noiembrie 2022, inculpatul Paval Constantin, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 50.000 euro pentru a-l ‘ajuta’ sa incheie un act aditional de prelungire a contractului de concesiune pentru o suprafata de teren de 160 mp, aflata in proprietatea Primariei municipiului Lupeni, care fusese aprobat prin HCL 136/2022.

Precizam ca inculpatul Paval Constantin, in baza referatului pe care il intocmise in data de 02.11.2022, privind constituirea comisiei de negociere, fusese desemnat prin dispozitia din data de 02.11.2022 a primarului sa faca parte din comisia de negociere directa, ce avea ca obiect concesionarea terenului respectiv.

Dupa mai multe negocieri, suma finala care i-ar fi fost remisa inculpatului Paval Constantin ar fi fost de 7.000 de euro, platibila intr-o singura transa”, se arata intr-un comunicat al DNA, remis Agerpres.

Procurorii afirma ca dupa primirea banilor, in data de 1 noiembrie 2022, solicitarea omului de afaceri ar fi fost rezolvata in doar o zi si jumatate, respectiv pe data de 3 noiembrie 2022, dupa ce inculpatul ar fi efectuat procedurile necesare constituirii comisiei de negociere.

In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza. (I.P.)

Leave a Reply