Politistii de la IPJ Timis au deschis un dosar penal pentru distrugere, dupa ce masina viceprimarului Timisoarei, Cosmin Tabara, a fost vandalizata de persoane necunoscute

Politistii din cadrul IPJ Timis au deschis un dosar penal in rem, dupa ce au fost sesizati ca masina viceprimarului municipiului Timisoara, Cosmin Tabara, a fost vandalizata in timp ce era parcata in fata locuintei acestuia. Politistii incearca acum sa ii identifice pe autori. Cosmin Tabara a fost cel care a sesizat Politia, dupa ce si-a gasit masina vandalizata cu un obiect ascutit.


”In cursul acestei zile, 25 ianuarie a.c., la nivelul Politiei Municipiului Timisoara a fost inregistrata o sesizare, cu privire la faptul ca autoturismul unui barbat, in varsta de 46 de ani, din municipiul Timisoara, a fost vandalizat, in timp ce se afla parcat in fata casei sale. In cauza, a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere, cercetarile fiind continuate in vederea identificarii autorilor si luarii masurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timis.

Reamintim ca, azi, viceprimarul municipiului Timisoara, Cosmin Tabara (PNL), si-a gasit masina vandalizata, dupa ce a lasat-o intr-o parcare. Folosind un obiect ascutit, o persoana necunoscuta a scris pe usile laterale mesajul ”Fara respect”. Liberalul este de parere ca prin acest gest se incearca intimidarea sa, dar ca nu va renunta sa lupte pentru corectitudine.

Da, mi-ati vandalizat masina, in speranta ca poate voi renunta la a milita pentru corectitudine, pentru examene corecte, pentru o competitie onesta. Cine a facut asta? O victima a ceea ce i s-a livrat in ultimii ani in Timisoara. Pentru ca cine a facut-o e o victima.

Urmeaza probabil incendierea masinii daca nu voi abdica de la principii, dar nu o voi face! Probabil ca se va incerca pe orice cale intimidarea mea, dar va anunt ca nu renunt, voi ramane acelasi om care va cauta dreptatea oriunde voi fi”, le spune Cosmin Tabara, printre altele, celor care, in opinia sa, vor sa transforme Timisoara intr-o America de Sud.

Totusi, trecand peste textul cu iz electoral al viceprimarului, trebuie sa spunem ca printre suspectii din acest dosar s-ar putea afla si pagubitii din afacerea imobiliara Radisson, din urma cu cativa ani, cand 110  timisoreni au fost inselati cu peste 3 milioane de euro de cuplul infractional Ciprian Nistor – Andrei Nadasdy. Unul dintre avocatii teparilor, care erau protejati de nepotul fostului presedinte Traian Basescu, a fost si Cosmin Tabara… (M.I.)

Leave a Reply