Au inceput lucrarile de reabilitare ale Conacului Mocioni din Foeni. VEZI ce lucrari vor fi executate la acest obiectiv din patrimoniul istoric banatean

Consiliul Judetean Timis a deschis santierul de reabilitare al Conacului Mocioni din Foeni, un obiectiv cultural deosebit de important pentru patrimoniul nostru istoric. Investitia este posibila prin accesarea unei finantari europene nerambursabile din Granturile SEE (Spatiului Economic European), in cadrul Programului RO-CULTURA.


Imobilul istoric clasa A va fi reabilitat integral, contractul de proiectare si executie a fost atribuit prin licitatie publica asocierii T.T. & CO Solaria Grup (lider) – Euras SRL – Graphic Space SRL. Potrivit proiectului, la parter se vor amenaja un salon de primire si un hol de onoare, ce vor permite gazduirea unor evenimente complexe. De asemenea, un colt muzeal va reda atmosfera specifica familiei Mocioni. Va fi realizata si o biblioteca dotata inclusiv cu tehnologii moderne, interactive, precum si o cafenea culturala. Curtea si gradina vor fi amenajate peisagistic, pentru a permite organizarea de evenimente in exterior. Subsolul si podul vor fi igienizate, consolidate si vor servi ca spatii tehnice. Imobilul va fi reabilitat pana in luna aprilie 2024 conform documentatiei.

„Demararea lucrarilor a fost un efort considerabil al aparatului de specialitate. Vorbim atat de un imobil istoric, cat si de o finantare nerambursabila printr-un program deosebit de exigent. Putem spune ca investitia a intrat in linie dreapta. In paralel, lucram si la celelalte activitati ale proiectului. La final, in 2024, ne vom bucura de un nou punct important pe harta turistica a Timisului, asa cum ne place sa vizitam in vacantele de peste granita”, spune presedintele CJ, Alin Nica.

Asa cum a mentionat presedintele Consiliului Judetean, obiectivul proiectului intrece cu mult miza reabilitarii fizice a Conacului. Acesta va deveni un centru pentru activitati culturale, educationale si artistice. Vor fi organizate actiuni intersectoriale, culturale, educationale, patrimoniale si turistice, campanii de sensibilizare si informare, vizite de studiu, rezidente de arta stradala si amenajare peisagistica, baluri caritabile etc. De altfel, se doreste revigorarea economica, sociala si culturala a intregii zone, prin atragerea de turisti, avand in vedere valoarea nationala si universala a Conacului Mocioni din Foeni. (Consiliul Judetean Timis)

Leave a Reply