Politistii locali din Timisoara au amendat 78 de „bizoni”, care au parcat pe locurile rezervate persoanelor cu handicap

Actiune punctuala a politistilor locali pentru depistarea autovehiculelor parcate ilegal pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati – 78 conducatori auto au incalcat legislatia, in doar cateva ore.


Politistii locali din cadrul Serviciului Ordine Publica si Serviciului Rutier au organizat, astazi, o actiune comuna, punctuala, pentru a stabili modul in care se respecta legislatia referitoare la stationarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati, cu atat mai mult cu cat sunt numeroase sesizari pe aceasta linie.

De altfel, aceasta problema este permanent in atentia politistilor locali care verifica situatiile semnalate referitoare la ocuparea acestor locuri in mod abuziv fara ca unii conducatori auto sa aiba vreo problema fizica sau de natura medicala, punandu-i astfel in dificultate pe cei care au intr-adevar nevoie de ele.

Aceste aspecte sunt reglementate de actele normative in vigoare, respectiv OUG 195/2002, articolele 142 si 143, in cazul carora sanctiunile sunt intre 290 si pana la 725 lei, cu 2 sau 3 puncte penalizare la permis ori Legea 448/2006 actualizata, la care sanctiunile sunt intre 2.000 lei si 10.000 lei, in functie de modul in care sunt amenajate locatiile destinate acestei categorii de persoane.

In cursul actiunii de astazi, in doar cateva ore, au fost depistate un numar de 78 autovehicule parcate neregulamentar pe astfel de locuri, fiind aplicate un numar total de 67 invitatii tip colant si 11 procese verbale. De asemenea, au mai fost aplicate si alte sanctiuni pentru autovehicule depistate oprite sau stationate pe spatiul verde sau in zona hasurata. (Politia Locala Timisoara – Biroul Relatii Publice si Registratura)

Leave a Reply