Ofiter de politie de la DGA, retinut pentru trafic de influenta! Ar fi cerut 20.000 de euro pentru a “rezolva” doua angajari la un spital

Radu Andronache, comisar sef de politie in cadrul Directiei Generale Anticoruptie, a fost retinut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru comiterea a doua infractiuni de trafic de influenta, anunta DNA.


Conform procurorilor, comisarul sef ar fi cerut in total 20.000 de euro, pentru a facilita angajari in cadrul Spitalului Judetean Targoviste si Serviciul Judetean de Ambulanta Dambovita.

Comunicatul integral al DNA

​Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 21 februarie 2023, a inculpatului ANDRONACHE RADU, comisar sef de politie in cadrul Directiei Generale Anticoruptie, pentru comiterea a doua infractiuni de trafic de influenta.

​In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

  1. In perioada aprilie – mai 2021, inculpatul Andronache Radu, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins, pentru sine, de la o persoana (martor in cauza) suma de 10.000 euro din care a primit efectiv suma de 2.000 de euro, pentru a-si exercita o presupusa influenta pe care ar fi pretins ca o are asupra mai multor persoane cu putere de decizie de la Bucuresti, din cadrul Consiliul Judetean Dambovita si din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Targoviste in vederea angajarii persoanei respective si ulterior definitivarii pe postul de asistent medical la Serviciul Judetean de Ambulanta Dambovita.
  2. Intr-un context asemanator, in perioada aprilie – mai 2021 – iunie 2022, inculpatul Andronache Radu ar fi pretins, pentru sine, de la acelasi martor suma de 10.000 euro din care ar fi primit efectiv, in trei transe, suma de 8.000 euro, pentru a “rezolva” angajarea definitiva a sotiei martorului pe un post de asistent medical in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Targoviste.

Precizam ca, ambele “promisiuni” ale inculpatului s-ar fi materializat prin angajarea celor doua persoane in unitatile medicale mentionate mai sus.

Inculpatului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 22 februarie 2023, inculpatul Andronache Radu urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Mentionam ca prezentul comunicat a fost intocmit in conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019. (I.P.)

Leave a Reply